Simona Halep s-a răzgândit: revine pe teren, până la sfârșitul anului
Cu toate că anunțase că și-a eliberat agenda competițională pentru tot restul anului și că nu va mai juca la nicio competiție, în 2022, după intervenția chirurgicală suferită, Simona Halep vorbește despre o revenire asupra deciziei.
Jucătoarea care a împlinit, recent, 31 de ani a decis să se întoarcă pe terenul de tenis mai devreme pentru o cauză nobilă. Ocupanta locului nouă în ierarhia mondială a tenisului feminin va participa la un turneu demonstrativ, la Johannesburg, în Africa de Sud, programat în perioada 3-4 decembrie.
Românca echilibrează, astfel, lucrurile, după ce, anul trecut, n-a mai onorat turneul, de teama COVID-19. Între timp, Simona Halep este decisă să se alăture competiției caritabile, care se luptă împotriva violenței bazate împotriva femeilor.
„Ca jucătoare de tenis, am avut multe surse de inspirație și întotdeauna îmi doresc să ajung la un nivel înalt. Este o onoare să încurajez oamenii să facă acest lucru, prin intermediul acestui eveniment, conștientizând, în același timp, problemele violenței bazate pe gen”, a declarat Simona Halep, potrivit Spotmedia.
Încheie anul cu un bilanț excelent
Vestea inițială a retragerii sportivei din Constanța a surprins, estimarea inițială de recuperare în urma intervenției chirurgicale fiind de aproximativ o lună. La începutul acestei toamne, Simona Halep anunța că nu mai bifează niciun turneu până în 2023, încheiând anul cu 39 de victorii și numai 11 înfrângeri. Cifrele româncei sunt unele de bun augur, dat fiind faptul că, până acum, doar Iga Świątek (1 WTA), Ons Jabeur (2 WTA) și Beatriz Haddad Maia (15 WTA) au obținut mai multe victorii decât Simona Halep.
Conaționala noastră este dublă câștigătoare de Grand Slam, după succesele de la Roland Garros, în 2018 și de la Wimbledon, în 2019. Cel mai bun rezultat al său la Australian Open este un traseu până în finală, reușit în 2018, iar la US Open a ajuns până în semifinale, în 2015.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro.