Câți bani primește Sepsi, după câștigarea Cupei României
Sepsi OSK Sfântu Gheorghe și-a trecut în palmares cea de-a doua Cupa a României și al treilea din palmares, după ce a învins, miercuri, Universitatea Cluj. Covăsnenii s-au impus în fața „șepcilor roșii” la penaltiuri, cu 5-4, după ce, la finele timpului regulamentar, tabela arăta 0-0.
Cel mai nou trofeu de fotbal îi va aduce lui Sepsi 240.000 de euro, în vreme ce finalista ardeleană va beneficia de 10.000 de euro. Pe lângă suma pentru câștigarea finalei, Sepsi a mai încasat câte 4.000 de euro pentru fiecare punct din cele nouă câștigate în grupă, 25.000 de euro pentru calificarea în sferturi și 50.000 de euro pentru calificarea în semifinale. Astfel, suma totală ajunge la 351.000 de euro.
Premii cu 50% mai mari, față de ediția trecută
De cealaltă parte, în contul celor de la Universitatea Cluj, celor 10.000 de euro li se adaugă 20.000 pentru punctele din grupă, 25.000 de euro pentru calificarea în sferturile de finală și 50.000 de euro pentru calificarea în semifinale, totalul atingând 105.000 de euro.
Comparativ cu ediția trecută, premiile au fost majorate cu 50%, suma totală ridicându-se la 1,4 milioane de euro.
În ciuda succesului său în Cupa României, Sepsi OSK Sfântu Gheorghe e pe cale să își schimbe antrenorul. „Despre viitor vom vedea cu conducătorii ce va fi. Eu sunt mulţumit, sunt bucuros, s-au făcut multe aici. Într-un an şi opt luni, să câştigăm trei trofee... Nu am o ofertă aşa importantă. Vom vedea, voi discuta cu clubul şi vedem… Europa e o provocare, anul ăsta am trecut de un tur preliminar, nu e chiar un nimic. Suntem Sepsi, un club tânăr”, a declarat Cristiano Bergodi. Datorită faptului că Sepsi a câștigat Cupa României, formația covăsneană și-a asigurat biletul către competițiile europene, urmând să evolueze în preliminariile Ligii Europa.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!