Continuă minunile făcute de Adrian Mutu la Rapid: 7 victorii în 7 meciuri

24 aprilie 2022 7:26   Fotbal intern
Ultima actualizare:

De la sosirea lui Adrian Mutu pe banca tehnică a rapidiștilor, aceștia nu mai știu ce înseamnă punct pierdut în prima divizie. Au ajuns la 7 victorii consecutive și sunt lideri în clasamentul play-out-ului.

Unicul gol al victoriei cu 1-0 obținute în fața lui Sepsi a fost marcat de Rareș Ilie, care în minutul 80 a reușit să înscrie printr-o execuție de mare fotbalist, după o pătrundere pe partea stângă. ”Suntem fericiți, știam că o să avem o partidă grea, ne-am pregătit toată săptămâna. E mai mult de instinct acolo pentru că nu ai prea mult timp de gândire. Mister mi-a spus că am dat cum dădea el pe vremuri. Suntem pe locul 1, mergem la victorie în fiecare meci și vrem să câștigăm și barajul. Nu m-au preocupat discuțiile despre un eventual transfer, la finalul campionatului mă voi sfătui cu persoanele apropiate. Am legat victorie după victorie și ne gândim la următoarele meciuri, apoi la baraj. Ne încurajează tot timpul, domnul antrenor și-a făcut treaba și echipa a câștigat”, a declarat Rareș Ilie după meci la Digi Sport.

Adrian Mutu le-a întins o capcană adversarilor

În ceea ce-l privește, Mutu speră ca seria victoriilor să țină măcar până la 10, care, așa cum a declarat el, e numărul său preferat. El a dezvăluit că le-a întins o capcană adversarilor. ”Zece e numărul meu preferat. A fost un meci dificil, știam că o să avem o primă repriză dificilă, de aceea nici nu ne-am descoperit. Știam că ei vor avea benzină 45 de minute și a doua repriză vor cădea. Am fost foarte precauți, intenționat am făcut lucrul ăsta. A fost un gol foarte frumos, o execuție de fotbalist, dar toată echipa merită aplauze pentru tot efortul pe care l-au depus, că au respectat sarcinile, că și-au ținut în frâu anumite idei și au mers pe ceea ce am vorbit. Am greșit foarte multe pase în prima repriză, ideea era să-i pasăm cât mai mult, să alerge.A fost interesant și faptul că am schimbat sistemul, am jucat cu 5 fundași și i-am surprins. Mai sunt trei meciuri, trebuie să fim atenți. La baraj vom prinde una dintre echipele puternice și va fi un meci greu. Continuăm să fim serioși și să ne gândim că obiectivul este încă departe”, a declarat Adrian Mutu pentru televiziunile care au transmis meciul.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro

Mai multe