Cristiano Bergodi, oficializat la Rapid. Revenirea lui agită apele în Giulești

11 iulie 2023 9:52   Fotbal intern

Rapid a confirmat preluarea băncii tehnice de către Cristiano Bergodi, prezentându-l oficial, luni, pe antrenorul italian. În vârstă de 58 de ani, acesta o va conduce pe Rapid, pentru următoarele două sezoane, venind să-l înlocuiască pe Adrian Mutu, cel care a plecat spre Neftchi Baku. 

Debutul noului tehnician e așteptat să se petreacă chiar împotriva fostei sale formaţii, Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, vineri, de la ora 21.30, pe stadionul Giuleşti, în prima etapă a noului sezon de Superliga României. Italianul și-a încheiat, recent, socotelile cu Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, pe care a antrenat-o, în ultimii doi ani.
Înapoi în timp, Cristiano Bergodi s-a format ca fotbalist la echipa de juniori a lui Pescara, fiind mai apoi un jucător apreciat al lui Lazio, pentru care a evoluat vreme de șapte ani.
Mai târziu, în 2002, a schimbat ipostaza de om din teren cu cea de antrenor, începându-și parcursul la Imolese, continuând la Sassuolo și, peste timp, trecând pe la Modena, Pescara şi Brescia. Din anul 2005, și-a mutat atenția către fotbalul românesc - rând pe rând, Cristiano Bergodi a antrenat Progresul Bucureşti, CFR Cluj, Politehnica Iaşi, FCSB, ASA Târgu Mureş, FC Voluntari, Universitatea Craiova şi Sepsi OSK Sfântu Gheorghe.

Retrogradarea Rapidului, asociată cu numele său

Venirea sa la Rapid nu e o premieră pentru giuleșteni, Cristiano Bergodi ocupând banca tehnică în alte două rânduri, în sezonul 2007/2008 şi în 2015. Într-una din dăți, a reușit să cucerească Supercupa României, după o finală adjudecată cu Dinamo. Venirea sa din nou la Rapid, însă, agită apele în rândul susținătorilor giuleșteni, existând critici la adresa italianului, dat fiind faptul că de numele său se leagă retrogradarea clubului vișiniu, petrecută la finele sezonului 2014/2015, când Cristiano Bergodi a fost numit pentru a salva echipa și a o păstra în primul eșalon românesc, fără a reuși, însă. Pe lângă trofeul de la Rapid, italianul mai are două Cupe ale României, cucerite consecutiv, precum și încă o Supercupă, toate cu Sepsi OSK Sfântu Gheorghe. 

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Mai multe