Dan Petrescu, înapoi la CFR Cluj: începe al patrulea mandat și a semnat pe trei ani

15 aprilie 2024 10:11   Fotbal intern

Dan Petrescu nu a rezistat mult departe de CFR Cluj și revine în Gruia pentru a-și începe al patrulea mandat - de data acesta, proiectat pentru următorii trei ani. În vârstă de 56 de ani, cel poreclit „Bursucul” va prelua echipa în vară, urmând ca ultimele șase etape rămase din play-off-ul din Superliga României să fie conduse de Francisc Dican (56 de ani) și Ovidiu Hoban (41 de ani).

Informația revenirii antrenorului pe banca tehnică a fost confirmată chiar de finanțatorul Ioan Varga. „Am bătut palma cu Dan Petrescu! Negocierile au durat foarte puțin, ne leagă și o relație specială, de respect și de prietenie. Dan Petrescu a semnat deja un contract pe trei ani cu CFR Cluj, dar începând din vară. Vrea să se mai odihnească. În perioada aceasta nu a dorit să preia echipa. Acum, vrem să creionăm o strategie, care să ne ajute să fim campioni în sezonul viitor. Suntem foarte, foarte fericiți că antrenorul-titlu s-a întors acasă, adică aici, la Cluj, și suntem siguri că o să avem aceleași performanțe pe care le-am avut întotdeauna cu acest tehnician formidabil. Da, pot să vă confirm oficial, Dan Petrescu este la CFR Cluj din vară”, a spus Ioan Varga, potrivit „Fanatik”.

Campion de patru ori cu formația din Gruia 

Chiar dacă sumele nu sunt comparabile cu fotbalul internațional, Dan Petrescu a făcut un obicei din a reveni la CFR Cluj, pe care a mai antrenat-o în trei rânduri: iunie 2017-iunie 2018 (37 meciuri), martie 2019-noiembrie 2020 (84 de meciuri), august 2021-iulie 2023 (102 meciuri), palmaresul său de antrenor la CFR Cluj incluzând patru titluri, cucerite în 2018, 2019, 2020, 2022. Astfel, Dan Petrescu revine din fotbalul sud-coreean, acolo unde a antrenat-o pe Jeonbuk Hyundai, în perioada iunie 2023-aprilie 2024, răstimp în care a adunat 38 de meciuri - 15 victorii, 11 remize și 12 înfrângeri. 

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Mai multe