Dispare un club de tradiție din România: se desființează înainte de noul sezon

11 iulie 2023 13:35   Fotbal intern

Problemele cu banii i-au pus capac unul club de tradiție din România, care a anunțat că își va desființa echipa de fotbal, începând cu noua ediție de campionat. Este vorba despre Ripensia Timişoara, care a oficializat schimbarea importantă din istoria clubului prin intermediul unui comunicat oficial, punctând că echipa „mare” va dispărea, din sezonul al cărui start se apropie. Există, totuși, o veste bună - păstrarea grupelor de juniori.  

„Clubul Ripensia Timişoara va renunţa, din sezonul 2023/2024, la echipa de seniori. Grupele de copii şi juniori îşi vor continua activitatea, iar ambiţiile noastre privind prezenţa în Liga Elitelor vor fi şi mai mari. Eforturile noastre financiare şi logistice urmează să se concentreze strict în zona Academiei, cotată şi în acest an ca fiind una dintre cele mai bune din ţară. 
În ultima lună, s-au făcut eforturi pentru identificarea resurselor de finanţare decentă a primei echipe. Din păcate, nu s-a reuşit acest lucru, iar acest aspect a fost dublat şi de lipsa accesului într-o bază sportivă corespunzătoare pentru antrenamente şi meciuri oficiale”
, se arată în comunicatul oficial al celor de la Ripensia Timişoara, cu puțin timp înainte să fi început sezonul de Liga a III-a. 

Are mai multe titluri de campioană decât Rapid

Înființată în urmă cu 95 de ani, Ripensia Timişoara era, odinioară, o forță de speriat și domina fotbalul românesc din anii '30, perioadă în care și-a trecut în palmares nu mai puțin de patru titluri de campioană, cucerite în anii 1933, 1935, 1935 şi 1938, dar şi două Cupe ale României, câștigate în 1934 şi 1936. Mai spre zilele noastre, după o pauză, Ripensia a fost reînființată, în anul 2012 și a reușit să ajungă din Liga a VI-a până în Liga II-a, unde nu a reușit să-și păstreze locul, retrogradând în eșalonul al treilea. 

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Mai multe