FCSB s-a impus greu la Hermannstadt, în plin scandal legat de antrenorul Pintilii
FCSB a reușit, cu chiu, cu vai, să câștige duelul cu FC Hermannstadt, disputat duminică, în deplasare, în Superliga României. Oaspeții s-au impus cu 1-0 și a fost nevoie de mult timp ca formația din Capitală să înscrie unicul gol al meciului, algerianul Billel Omrani trecându-și numele pe tabelă ('75).
Dacă antrenorul sibienilor, Marius Măldărășanu, a avut o reacție echilibrată - „Ei aveau calitate bună, am alergat mult după minge. Dar chiar și așa, am avut două situații bune, o bară, e bine că nu le-am dat spații. A doua repriză a fost mai bună. Poate meritam un punct, dar ăsta e fotbalul. E clar că nu avem ritm, ne-a fost foarte greu cu o echipă ca FCSB”, nu același lucru se poate spune despre tehnicianul lui FCSB, Mihai Pintilii.
Antrenorul FCSB, „foc și pară”
Cel care a ținut, zile la rând, subiectul unei eventuale suspendări, a reacționat virulent: „Nu se va ajunge nicăieri! Vrei să mai zic ceva? Nu se va întâmpla nimic. N-a discutat nimeni din federație cu mine. Eu îmi văd de drumul meu, o să încerc să-mi iau carnetul de antrenor. O să discut cu Burchel (n.r. șeful Școlii de Antrenori din cadrul Federației Române de Fotbal), doar când merg la cursuri. În rest, ce să discut? El își face nume pe numele meu. De trei săptămâni, vorbește doar despre Pintilii. Mă bucur. Asta înseamnă că n-am fost un prost, n-am fost un nimeni. Să mă suspende trei luni, trei ani, patru ani. L-aș ruga să mă suspende cât poate, ca să fie el liniștit. Unii vor doar să facă rău. Am jucat 50 de meciuri pentru echipa națională, mi-am rupt piciorul pentru națională, așteptam măcar puțin obraz”, a punctat antrenorul. Mihai Pintilii este în atenția comisiilor, dat fiind faptul că practic este antrenor al lui FCSB, dar teoretic nu ar avea calificarea necesară, fostul mijlocaș neavând ncii măcar carnet de antrenor. Potrivit DigiSport, în actele clubului figurează Leo Strizu, fiind doar cu numele, acesta nemergând nici măcar în cantonamentul echipei din Antalya, în pauza de iarnă.
Mulțumit de prestația echipei
sale, însă, Mihai Pintilii a spus ce urmează pentru gruparea din București: „A
fost un meci greu, Sibiu e o echipă puternică, joacă acasă, acum. A fost un
meci greu, de uzură, noi veneam din cantonament, dar ne bucurăm că am obținut
victoria. Asta înseamnă să ai o bancă puternică. Jucătorii trebuie să
înțeleagă că joacă doar 11 jucători, dar în total sunt 24-25 de
jucători. Mă bucur pentru cei care au intrat foarte bine de pe bancă și au
suplinit ieșirile. Aștept de la jucători să joacă fotbal de plăcere,
să-și facă datoria, atât! Nu există asta cu «Să-ți dai viața pe
teren». Încă suntem la început, dar abia de acum începe greul. Ce urmează?
Le voi da jucătorilor două zile libere, să ne liniștim, să se relaxeze, să meargă
cu familia, au nevoie de asta”.
În urma acestei victorii, FCSB
urcă din nou pe a treia poziție în Liga 1, în locul lui Rapid, care are însă
același număr de puncte. Gruparea lui Mihai Pintilii e la patru puncte distanță
de liderul Farul Constanța, care are un meci mai puțin disputat. Bilanțul lui
FCSB ilustrează 12 victorii, cinci remize și tot atâtea înfrângeri, în vreme ce
FC Hermannstadt se află pe locul nouă din 16 posibile, după nouă partide
câștigate, șase egaluri și șapte meciuri pierdute.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!