Începe cu stângul: CSU Craiova „s-a predat” uneia dintre ultimele clasate

Oltenii de la CS Universitatea Craiova au dat peste cap pronosticurile pentru duelul cu FC Botoșani, primul din 2023, Superliga României reluându-și parcursul cu etapa XXII. Gazdele s-au impus cu 1-0, sâmbătă, unica reușită de pe tabela de marcaj fiind „semnată” de Sebastian Mailat, în minutul 35, sub privirile a aproximativ 1.000 de spectatori.

FC Botoșani a produs surpriza (FOTO: Sportpictures)
FC Botoșani a produs surpriza (FOTO: Sportpictures)

Partida a fost una încrâncenată și orgoliile nu s-au lăsat mult așteptate, de altfel „grăitoare” fiind cele opt cartonașe galbene arătate. Unul dintre cele mai tensionate momente l-a avut în centrul atenției pe portarul lui CSU Craiova, Giedrius Arlauskis, care enervat de o fază de joc, a început să se înjure cu cineva din spatele porții, țipând spre moldoveni și fiind cu greu temperat de colegi. Episodul a escaladat, iar arbitrul Radu Petrescu i-a arătat „roșu” antrenorului cu portarii de la FC Botoșani, Alin Bordeanu, în timp ce fotbalistul oltenilor, Alexandru Crețu, a luat și el un „galben”, ceea ce i-a asigurat suspendarea în următorul duel, cu FC Hermannstadt, dat fiind faptul că numără patru avertismente, în acest sezon. Revenind la goalkeeper-ul lui CSU Craiova, lituanianul nu s-a astâmpărat nici la ieșirea de pe teren, în drumul spre vestiare intrând în conflict și cu stewarzii care încercau să îl calmeze și fiind văzut lovind cu pumnul în tunel, în timp ce țipa.
„Vreau să felicit jucătorii pentru dorința și determinarea pe care le-au arătat. Scopul nostru era să luăm trei puncte, astăzi și am reușit asta. Mă bucur pentru acești băieți și pentru că suporterii ne-au încurajat în momentele dificile, ne-au împins de la spate”, a declarat antrenorul moldovenilor, Flavius Stoican, venit la echipă la finele anului trecut. Și la CSU Craiova a fost un debut în funcția de antrenor, al lui Eugen Neagoe, care însă n-a putut lua loc pe banca tehnică, din cauza unui litigiu cu fosta echipă, Universitatea Cluj.

Meciul 300 în campionatul românesc pentru „veteranul” lui Botoșani

Partida a fost una cu o însemnătate deosebită pentru „veteranul” lui FC Botoșani, Mihai Roman, care la cei 38 de ani ai săi a bifat meciul cu numărul 300 în primul eșalon românesc. „Sper să continui să îmi ajut echipa. Mă bucur pentru că am reușit să câștigăm, era foarte important. Am avut un meci dificil, știam cu cine jucăm, dar am fost o echipă și acest lucru s-a văzut pe teren. Suntem o echipă foarte greu de învins acasă”, a punctat acesta după meci.
Grație succesului lor cu oltenii, cei de la FC Botoșani urcă în mod considerabil în clasamentul Superligii României, fiind acum pe a 10-a poziție din 16 posibile, după cinci victorii, nouă remize și opt înfrângeri, în următoarea etapă întâlnind FC Argeș în deplasare. De cealaltă parte, CSU Craiova rămâne pe unul dintre locurile de play-off, cinci, la doar șapte puncte de liderul Farul Constanța, care are un meci mai puțin disputat. Bilanțul oltenilor ilustrează 11 meciuri câștigate, cinci egaluri și șase partide pierdute, următorul duel fiind acasă, cu FC Hermannstadt. 

Debut cu victorie pentru Nicolae Dică

CS Mioveni a reușit prima victorie, după patru luni, în campionatul românesc. La primul său meci pe banca tehnică a argeșenilor, Nicolae Dică i-a condus pe ai lui spre succes, sâmbătă, acasă, împotriva celor de la Petrolul Ploiești. Gazdele s-au impus cu 1-0, mulțumită lui Bogdan Rusu ('10).  

image

„O victorie mare pentru moralul băieților. Dacă am venit aici, înseamnă că cred că pot face asta, am încredere în jucătorii care erau aici și în cei nou-veniți. Am arătat că suntem o echipă OK, care se poate bate cu celelalte”, a punctat Dică. Mioveni rămâne ultima clasată în Superliga României, cu doar 12 puncte în 22 de meciuri, iar următoarea confruntare o va avea în deplasare, cu UTA Arad, aflată o poziție mai sus. Petrolul Ploiești este pe primul loc în afara play-off-ului, iar următorul duel va fi acasă, cu Chindia Târgoviște.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Cristiano Ronaldo (EPA) jpg
Erling Haaland (EPA) jpg
Rafael Nadal si Toni Nadal (EPA) jpg
Mircea Lucescu (Sportpictures) jpg
România Kosovo (Sportpictures) jpg
Rafael Nadal (EPA) jpg
Nationala Romania (Sportpictures) jpg
Nationala Romaniei (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net