Gol cu dedicație specială de la Bîrligea: „Am vrut să o fac fericită pe mama”

27 septembrie 2024 14:23   Fotbal intern
Ultima actualizare:

FCSB a făcut cel mai bun joc din acest sezon și s-a impus cu 4-1 în fața letonilor de la RFS, în debutul din Liga Europa. Scorul a fost deschis de atacantul Daniel Bîrligea (24 de ani), care i-a dedicat golul mamei lui, aflate în tribune.

„Am intrat pe gazon cu gândul să o fac fericită pe mama care e în tribună, pe ceilalţi din familie care au venit. Am vrut să arăt că nu sunt cel din meciul trecut. Vreau să mă fac cunoscut în echipă, să mă acomodez şi să jucăm împreună din ce în ce mai bine”, a declarat Bîrligea, după meci. El a deschis scorul în minutul 8, celelalte reușite ale bucureștenilor purtând semnăturile lui Ştefănescu (min. 32) și Olaru (min. 58 și 69). Nu este pentru prima dată când internaționalul român își mărturisește public dragostea pentru mama lui. Anul trecut, pe când juca la CFR Cluj, la 6 octombrie, a marcat și a purtat un tricou pe care scria „La Mulți Ani, Mama”.

Daniel Bîrligea: „Va veni momentul când îi voi putea lua o casă mamei mele”

Apoi, nu mai departe de zilele trecute, într-un interviu pentru orangesport.ro, noul atacant al FCSB mărturisea cu lacrimi în ochi care e marele lui vis. „Aici plâng. Mama e o luptătoare. Luptătoare, puternică şi neînvinsă de nimeni! Cu siguranţă mi-am dorit un trai mai bun pentru ce a făcut mama pentru noi şi sper să o ajut încet, încet mai mult pe mama, că a îndurat mult şi încă îndură. Când eram mic mi-aş fi dorit o casă stabilă pentru mama. Încă nu s-a îndeplinit, dar sper să se întâmple. Mama nu stă pe stradă, dar va veni şi momentul când îi voi lua o casă”, a fost mărturisirea emoționantă a fotbalistului pe care Gigi Becali a plătit în jur de 2,5 milioane de euro.

Criticat de patronul său după doar o repriză jucată împotriva Petrolului, scor 1-1, din weekend-ul trecut, fotbalistul care și-a făcut junioratul în Italia era fericit și că a reușit să înscrie, luându-și astfel o piatră de pe inimă. „Este o fericire imensă să dau gol pentru aceste culori. Sunt aici ca să demonstrez. Cu siguranţă această victorie convingătoare ne ajută mult să avem un moral ridicat pentru următoarele meciuri şi pentru campionat în acelaşi timp”, a mai spus el

Următoarea partidă a FCSB este programată joi, în Grecia, contra celor de la PAOK Salonic, formație antrenată de Răzvan Lucescu.

Mai multe