Între ele se dă lupta: cine sunt forțele din Liga 1 și ce meciuri mai au de jucuat

21 februarie 2023 7:02   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Sezonul regulat din Superliga României se apropie de final, de care îl mai despart doar patru etape.

Apoi, atenția se va muta spre play-off și play-out, situația primelor clasate fiind una inedită: toate au de jucat împotriva unei forțe, câștigătoarea Cupei și Supercupei României, Sepsi OSK Sfântu Gheorghe și toate se vor duela și cu UTA Arad. 
Așa cum a obișnuit, pe parcursul acestui sezon, Farul Constanța rămâne liderul din Superliga României, însă are un avans de doar două puncte față de CFR Cluj. Gruparea lui Gheorghe Hagi are, totuși, un program plin de provocări, pe finele sezonului regulat: urmează deplasarea de la UTA Arad, vizita lui Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, meciul de la Universitatea Cluj, care se va juca în Ardeal și partida de pe teren propriu împotriva lui Rapid. 
Ocupanta poziției secunde din Liga I, care este și campioana en-titre și deținătoarea supremației în primul eșalon românesc, raportat la ultimele cinci sezoane, are un program mai lejer. CFR Cluj urmează să facă deplasarea la Petrolul Ploiești, să primească vizita lui UTA Arad, să meargă la Sepsi OSK Sfântu Gheorghe și, în cele din urmă, să dispute derbiul din centrul țării, cu Universitatea Cluj. 

Ocupanta ultimului loc de pe podiumul din campionatul românesc, FCSB, aflată la cinci puncte distanță de formația lui Dan Petrescu, are la rândul său niște „hopuri” de trecut: echipa din Capitală va face deplasarea la FC Argeș, urmând să joace acasă cu Petrolul Ploiești, apoi să înfrunte UTA Arad în vestul țării și, ulterior, să primească vizita lui Sepsi OSK Sfântu Gheorghe. 
Miza play-off-ului și primelor șase clasate este lupta nu doar pentru supremația în fotbalul românesc, ci și pentru un loc în cupele europene, în vreme ce în play-out grupările vor avea drept obiectiv păstrarea unui loc în Liga 1 și evitarea retrogradării în eșalonul secund. 

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Mai multe