Lovitură pentru un fost jucător FCSB. A rămas fără iubită și fără echipă

10 aprilie 2023 8:55   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Fostul jucător de la FCSB, Adrian Petre (25 de ani), trece probabil prin cea mai grea perioadă a vieții lui. După ce grecii de la Levadiakos l-au pus pe liber, după doar cinci luni, atacantul a fost părăsit de fosta Miss Bianca Tirsin.

Bianca Tirsin nu este nici ea străină de lumina reflectoarelor. Tânăra a câștigat Miss International România în 2018 și Miss Universe România în 2020.

Atât Adrian Petre cât și fosta Miss România sunt din Arad și au fost împreună aproape șapte ani. Cei doi aveau o afacere în orașul lor natal, o pizzerie, însă tânăra a decis să pună capăt relației, scrie Prosport.

Ce declarații îi făcea Bianca Tirsin, fosta iubită, acum doi ani...

„Există pizza Bianca, chiar am conceput-o înainte să începem toată ideea aceasta de restaurant. Eu îmi doresc foarte mult să joace și să avanseze în carieră și oriunde e bine pentru el va fi bine și pentru mine”, spunea Bianca Tirsin, în urmă cu doi ani.

Cariera lui Adrian Petre, în cădere liberă

Din păcate, în ultimii ani și cariera lui Adrian Petre a intrat pe o pantă descendentă. Fostul internațional U21 a jucat trei sezoane în Danemarca, la la Esbjerg, iar în 2020 a revenit în România, la FCSB. 

Dar nici aici nu a reușit să facă performanță, fiind împrumutat la Cosenza, înainte de a fi cedat definitiv la echipa care l-a format, UTA Arad. După o periadă în care nu i-a ieșit nimic a semnat cu Farul lui Hagi.

„Regele” a încercat să îi aducă în forma de altă dată dar lucrurile nu au mers. Așa că Petre a ajuns în cele din urmă în Grecia, la Levadiakos, unde a bifat doar 6 jocuri, fără nicio realizare notabilă.

Mai multe