Misterioasa moarte a unui fotbalist român: s-a stins în timp ce se antrena

2 februarie 2023 10:50   Fotbal intern
Ultima actualizare:

După trei decenii de când nu mai e, dispariția lui Michael Klein încă mai animă imaginația oamenilor.

Fotbalistul româno-german s-a stins într-o fracțiune de secundă, în timpul unui antrenament, pe când îmbrăca tricoul echipei germane Bayer Uerdingen, între timp devenită KFC Uerdingen 05. Tragedia se petrecea pe 2 februarie 1993 și, de atunci și până astăzi, lumea fotbalului încă mai vorbește despre cel ce a fost, odată, Michael Klein. 

Ultimul reporter care a discutat cu el a fost Ionel Stoica, cu câteva luni înainte ca fotbalistul să moară, cei doi întâlnindu-se cu prilejul unui interviu, în noiembrie 1991. „Abia trecuse de 33 de ani! Mișa, unul dintre cei mai valoroși fotbaliști români, un camarad și un prieten exemplar a lăsat în urma sa amintiri de neuitat și regrete ce nu pot fi stinse nici acum, după atâția ani. În 12 ani, a evoluat de 90 de ori pentru națională, ultima oară în noiembrie 1991, în jocul România-Elveția, de la București, contând pentru preliminariile EURO '92. Cu acea ocazie, am realizat ultimul interviu cu Misa, surprins și în fotografia ce însoțește aceste gânduri. Știindu-se în culpă, conducătorii clubului german au tărăgănat 10 ani procesele deschise de familie pentru aflarea cauzei decesului: bronșită cronică, o boală pe care o ducea pe picioare de aproape patru luni și care ar fi condus firesc la oprirea de la orice efort! Când au aflat adevărul, faptele erau de mult prescrise, iar soția Adriana și fiica Dominique au spus cu amărăciune: «Pe Mișa l-a omorât ceea ce a iubit cel mai mult - fotbalul»”.  

La împlinirea celor 30 de ani de când nu mai este, peste 1.000 de oameni, printre care foști colegi de breaslă au participat la comemorarea lui. Din cei prezenți lângă stadionul Hunedoarei, unde a fost dezvelită și o statuie a fostului fotbalist, au fost recunoscuți soția și fiica sa, Gică Popescu, Miodrag Belodedici, Florin Răducioiu, Ionuț Lupescu, Ioan Andone, Florea Văetuș, Florin Dubinciuc sau Dănuț Lupu.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Mai multe