Primele declarații ale lui Mirel Rădoi ca antrenor la CSU Craiova

9 august 2022 14:33   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Umăr lângă umăr, Mirel Rădoi și Sorin Cârțu, au susținut o conferință de presă, în care au anunțat cum vor sta lucrurile, de acum încolo, la CSU Craiova.

Ajuns la 41 de ani, Mirel Rădoi a fost prezentat oficial ca noul antrenor, post pe care îl va ocupa, până în vara lui 2024.

În discursul său, Mirel Rădoi s-a arătat temperat și așezat. „Nu are nimeni bagheta magică. Nici chiar Guardiola, cu peste un miliard de euro, n-a reușit să câștige Liga Campionilor. În momentul de față, e prematur să vorbim de obiective mărețe, echipa e pe locul nouă.

Primul lucru important e să ne calificăm în grupele Conference League. Apoi, ca obiectiv intermediar, va fi calificarea în play-off. Nu pot garanta că vom câștiga campionatul și nu cred că poate să garanteze cineva. E ceva virtual, care nu e palpabil. Muncim, dar eu nu pot să promit asta. Aștept o schimbare de atitudine, e singurul lucru pe care îl putem face într-o perioadă atât de scurtă”, a declarat Mirel Rădoi la conferința de presă.

„Dacă n-ar fi probleme, n-aș fi ajuns aici, să fim sinceri”

Doar șapte partide a rezistat László Balint la CSU Craiova, înainte să fie înlocuit în funcție.

„Trebuie să recunosc că sunt puțin emoționat. Mă bucur sa fiu aici, din punctul meu de vedere este un eveniment. Nici nu o sa auziți cuvinte mărețe de la mine, pentru că am venit să muncesc, să rezolvăm problemele de aici. Dacă n-ar fi probleme, n-aș fi ajuns aici, trebuie să fim sinceri. Aș vrea să-i mulțumesc lui László Balint și staff-ului sau. Vom lua lucrurile bune și vom încerca să schimbăm ce n-a mers bine. Nu putem să promitem ceva ce nu avem în mână. Cel mai important test este meciul de joi (n.r. returul cu Zorya Lugansk, oltenii pierzând în prima manșă cu 0-1, partida contând pentru turul trei preliminar al Conference League). Da, este un vis îndeplinit. Voiam ca, la un moment dat, să ajung la unele cluburi la care am jucat sau am vrut să joc”, a mai spus tehnicianul.

Mirel Rădoi a mai antrenat în cariera sa FCSB, ocupând și funcția de selecționer, mai întâi la „naționala” de tineret a României, apoi la „naționala” mare.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro.

Mai multe