Mirel Rădoi e noul antrenor al CSU Craiova! Câți bani a luat Balint la demitere

Ultima actualizare:

Se spune că farmecul fotbalului românesc este la Craiova, dar ceea ce s-a întâmplat zilele astea la ”Știința” nu are nici un farmec. Laszlo Balint a fost dat afară după doar 56 de zile din funcția de antrenor principal, iar în locul lui a fost numit Mirel Rădoi.

Mirel Rădoi și-a găsit angajament (FOTO: EPA)
Mirel Rădoi și-a găsit angajament (FOTO: EPA)

Ceea ce frapează este nu doar felul în care oficialii din Bănie au procedat cu Balint, dar și modul în care s-a comportat Rădoi. Fostul selecționer din perioada 2019 -  2021 a refuzat în vară să vină la echipă după plecarea lui Reghecampf și tocmai de aceea oltenii au ajuns la soluția Balint, care rămăsese liber de contract de câteva luni după despărțirea de UTA. Numai că rezultatele slabe din primele 7 meciuri ale sezonului – două victorii, 3 egaluri și două înfrângeri – i-au fost ”fatale” lui Laszlo Balint, care a fost demis ieri, așa cum anticipau toți oamenii din fotbal. Mai mult decât eșecurile pe oficialii clubului i-a speriat faptul că echipa nu juca mai nimic, așa că decizia, deși contestată de toți specialiștii, era așteptată. Numai că nu se știa dacă va fi demis înainte de returul cu Zorya Luhansk sau după. De asemenea, un semn de întrebare era în ceea ce-l privește pe succesor, căci principalul favorit, Mirel Rădoi (41 de ani), părea un om cu principii. Nu mai departe de luna mai el declara la Digi Sport: ”Am tot ezitat să iau echipe care mai aveau 6-7-8 etape și să iau echipe cu tot cu pregătire, cu totul de la zero”. Acum, însă, după ce în luna mai ar fi refuzat oferta patronului Rotaru, care îl curta de mult, el a decis să accepte aceeași propunere, la cârma aceleiași echipe și, practic, a aceluiași lot de jucători, mai puțin Pigliacelli și Gustavo, căci mari transferuri nu s-au realizat. Numai că a acceptat în plin campionat, înaintea etapei a cincea, fără să facă el pregătirea de vară și fără să conceapă el lotul.

Laszlo Balint ar fi primit 50.000 de euro la despărțire

Însă până la anunțarea lui Rădoi, care a avut loc aseară, trebuiau încheiate conturile cu antrenorul Laszlo Balint. Din câte informează digisport.ro, acesta s-a înțeles pentru rezilierea contractului pe doi ani contra sumei de 50.000 de euro. În ceea ce-l privește pe Rădoi, acesta va avea, conform ”Gazetei Sporturilor”, un salariu lunar de 15.000 de euro în următorii doi ani. De fapt nu sunt chiar doi ani, căci nici un contract în fotbal nu se încheie în luna august, ci în mai-iunie, când se termină și sezonul...

Debutul lui Mirel Rădoi pe banca tehnică a celei de-a doua formații de club antrenate în carieră, după episodul nefericit de la FCSB, va avea loc destul de brusc, după doar două antrenamente cu noua lui formație. Joi, de la ora 20.30, Universitatea Craiova va juca pe propriul teren contra ucrainenilor de la Zorya Luhansk, în manșa secundă a turului 3 preliminar al Conference League. În tur, adversarii s-au impus cu 1-0 la capătul unui meci care a pecetluit în bună parte soarta lui Laszlo Balint, atât de slabă a fost prestația echipei oltene.

Apoi, în campionat, Universitatea va juca duminică, de la ora 16.00, tot acasă, contra ultimei clasate, CS Mioveni, formația care în runda trecută a scos un egal cu FCSB (1-1).

Patronul Rotaru, criticat de toată lumea

Anticipată de câteva zile, demiterea lui Balint de la Craiova a fost criticată aspru de majoritatea foștilor internaționali români. Ilie Dumitrescu a declarat la Digi Sport că ceva e ”defect” în stabilirea strategiei oltenilor: ”Eu constat că nu există rețetă, nu există tratament, nu există niciun antrenor bun la Craiova. Toți antrenorii sunt slabi și jucătorii sunt cei mai buni din lume. Vă spun eu că e foarte complicat dacă sacrifici tot timpul antrenorul”, a spus el. La rândul lui, Bogdan Stelea, a spus: ”Am senzația că n-au fost convinși când l-au pus pe Balint că e antrenorul pe care și-l doresc, asta e o problemă. În momentul în care pui un antrenor și îl dorești cu adevărat, indiferent ce se întâmplă, nu-l dai afară după 56 de zile, niciodată!”, a declarat fostul goal-keeper al naționalei la același post.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!  

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
romania mondiale jpg
Youssoufa Moukoko (EPA) jpg
Loida Zabala (Facebook) jpg
Razvan Marin (Sportpictures) jpg
Romania nationala fotbal (Sportpictures) jpg
Ianis Hagi (Sportpictures) jpg
Nationala fotbal Romania (Sportpictures) jpg
sala constanta handbal jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net