Rapid se ține bine în clasament: cinci victorii la rând în Superliga României

18 februarie 2024 10:43   Fotbal intern

Rapid a învins FC Hermannstadt, vineri, acasă, cu 2-0. Giuleștenii sunt pe val, câștigând toate meciurile de  fotbal disputate în 2024 și având nu mai puțin de cinci victorii consecutive, dintre care două la rând fără gol primit. 

„Doar concluzii pozitive, suntem bucuroși că am câștigat acest meci foarte greu! Am jucat cu Hermannstadt, ne-a fost greu să-i desfacem, dar echipa s-a comportat bine din punct de vedere tactic. Am îmbunătățit un pic acest aspect de la meciul cu CFR. Le-am zis să aibă încredere și să joace mai puțin individual. Se pare că au înțeles bine, dar aveau și încredere, era 0-0 la pauză. În a doua repriză «au intrat» foarte bine, am reușit două acțiuni foarte frumoase la goluri. A fost greu «să desfacem» o echipă care «s-a închis» bine și aștepta contraatacuri. Prima repriză numai asta au făcut”, a transmis Cristiano Bergodi, după meci.

Bergodi, mulțumit de echipa lui în Superliga României

„Contează mult că n-am primit gol. Atacul este pentru suporteri, apărarea te face să câștigi poate nu campionatul, dar meciurile. Bine că am îmbunătățit acest aspect și sunt mai disciplinați în zona centrală. Toată echipa face faza de apărare și asta este foarte important. Pentru noi este important să câștigăm la Iași, ne așteaptă un meci foarte, foarte greu, dar suntem pe un drum bun. Repet, am reglat niște lucruri din punct de vedere tactic deși am jucat cu două vârfuri. Sunt meritele băieților”, a mai spus antrenorul italian despre prestația echipei sale. „Acum e «parfum» pentru mine, un spectacol. Am stat două luni fără atacanți, în noiembrie și în decembrie, dar nimeni nu ne-a dat credit că am rămas sus. Două luni, nu un singur meci! Scoateți doi jucători de la celelalte echipe care luptă pentru titlu și vedem ce fac ei”, a conchis tehnicianul Rapidului.  

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Mai multe