Revine în lupta pentru locul 1: Rapid învinge CFR și „îi suflă în ceafă” Farului

31 octombrie 2022 8:37   Fotbal intern

Duelul dintre locurile doi și trei din Superliga României avea toate șansele să fie unul disputat și tensionat și realitatea le-a concretizat întocmai. Rapid a învins, duminică, CFR Cluj într-un meci disputat pe teren propriu și încheiat cu 2-1 pentru giuleșteni. Ambele goluri ale gazdelor au fost înscrise din penalti, mai întâi de Cristian Săpunaru ('36), apoi de Marko Dugandžić ('71), în vreme ce singura „zvâcnire” a campioanei României a purtat semnătura croatului Karlo Muhar ('54).

Nu au lipsit nici controversele, ambele penaltiuri fiind contestate de campioana României. Poate cel mai disputat a fost cel din minutul 68, când atacantul croat Marko Dugandžić a obținut o lovitură de la 11 metri pentru Rapid, după un duel cu Andrei Burcă. Același atacant a executat penaltiul și l-a transformat în gol, aducând cele trei puncte în Giulești. „Eu spun că a fost penalti, dar la final avem VAR, avem arbitri, așa că ei decid. Dacă ei spun că a fost penalti, atunci a fost”, s-a apărat rapidistul, care a îmbrăcat câteva luni și tricoul ardelenilor. Andrei Burcă, pe de altă parte, n-a avut aceeași părere și a răbufnit la vestiare, refuzând să mai iasă la interviurile de după meci.

Golurile giuleștenilor, contestate

A fost o viciere clară de rezultat. Orice acțiune a fost judecată în favoarea lor. De ce să mă mai duc eu să fac scandal? Eu am stat pe bancă, am stat liniștit. Nu cred că e vina lui (n.r. a arbitrului) neapărat, dacă cei de la VAR l-ar fi chemat sau el să fi spus că vrea să vadă fazele mai bine...”, a completat antrenorul campioanei României, Dan Petrescu.

„Am făcut un meci bun, dar ne-a lipsit norocul. Atmosfera a fost fantastică. Noi suntem jucători, noi jucăm fotbal și trebuie să ne concentrăm pe teren. Cred că arbitrajul a influențat jocul, dar ăsta este fotbalul. Golul nu este important, dacă nu câștigi. Sunt frustrat. Exersăm mult aceste faze fixe, asta este arma noastră”, a declarat și unicul marcator al lui CFR Cluj, Karlo Mahar.

De cealaltă parte, ocupantul băncii tehnice a Rapidului, Adrian Mutu, s-a arătat mai mult decât mulțumit de fotbaliștii săi: „A fost un meci de luptă, un meci împotriva unei echipe puternice fizic. Mă bucur și îmi felicit băieții că s-au ridicat la nivelul lor, am luptat pentru fiecare balon. E o echipă experimentată, dar în seara asta, ne-am meritat victoria. Cred că victoria a fost meritată. Vrem să rămânem cu picioarele pe pământ. Obiectivul nostru rămâne play-off-ul și vom vedea”.

Rapid ocupă a doua poziție în campionatul românesc, la cinci puncte distanță de liderul Farul Constanța, având un bilanț de 10 victorii, două remize și patru înfrângeri. De cealaltă parte, CFR Cluj se află pe locul trei, la patru puncte de giuleșteni, dar cu două meciuri mai puțin disputate, după nouă partide câștigate, un egal și patru dueluri pierdute.

Se luptă pentru 16-imile Conference League

Urmează o săptămână intensă pentru CFR Cluj, formația lui Dan Petrescu având programat să dispute, joi, de la 19.45, meciul decisiv cu FC Ballkani, acasă, în etapa a șasea a grupelor Conference League. Dacă va reuși minimum un rezultat identic precum Slavia Praga în partida cu Sivasspor, campioana României va merge în șaisprezecimile competiției. CFR Cluj se află pe locul doi în grupă, cu șapte puncte, la trei distanță de liderul Sivasspor și la egalitate cu Slavia Praga, în vreme ce FC Ballkani este „codașa” clasamentului, cu patru puncte.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro.

Mai multe