Se agită apele la FCU Craiova 1948: antrenorul Giovanni Costantino, demis
FCU Craiova 1948 și-a încheiat socotelile cu antrenorul său, italianul Giovanni Costantino, acesta din urmă prezentându-și demisia, după cel mai recent meci al oltenilor - remiza cu Politehnica Iași, 1-1, disputată marți, în etapa cu numărul XVIII a Superligii României.
Tehnicianul de 39 de ani a avut un discurs rațional și asumat, în momentul anunțării plecării sale. „Am vorbit cu președintele, eu sunt responsabil pentru ce s-a întâmplat, îmi asum. Nu e vorba mereu de profesionalism. Eu sunt responsabil, antrenorul e responsabil pentru rezultate. Cred că, în noiembrie, jucam un fotbal foarte bun. Acum nu mai jucăm așa... Am văzut că fanii nu erau fericiți. Eu respect mult Craiova, istoria clubului, Peluza Sud care a fost alături de noi. Chiar dacă nu mai sunt antrenorul FCU Craiova, rămân un fan al echipei. Fotbalul este emoție! În viață, respectul e cel mai important, iar eu am un respect deosebit pentru oamenii de aici. În acest moment, rezultatele nu sunt bune, iar eu sunt responsabil pentru asta. Am câștigat cu FCSB, cu Sepsi, am trăit multe emoții aici. Cred că echipa e mai bună decât în octombrie, când am venit. În acest moment, sunt plin de emoție. Am respect pentru președinte, pentru toți, pentru fani. Este posibil să mai lucrez în fotbalul românesc, deja știu limba. Iubesc acest club”, a declarat italianul vizibil emoționat.
Cine i-ar putea lua locul la formația din Oltenia
De altfel, la începutul anului, Costantino refuzase o provocare la altă echipă, declarând: „În ianuarie, am avut posibilitatea să lucrez pe mai mulți bani, în afara României, dar am crezut că nu a fost momentul să plec de la FCU. Eu iubesc acest club și asta nu se schimbă”.
FCU Craiova a ajuns la patru meciuri consecutive fără victorie, pierzând în fața lui Oțelul Galați, CFR Cluj și FC Hermannstadt, ca în cele din urmă „să smulgă” un punct cu ieșenii. În 2024, echipa din Bănie a reușit să o învingă pe Dinamo, însă a cedat în duelurile cu Rapid și Farul Constanța. Costantino preluase gruparea din Oltenia în luna octombrie a anului trecut, având un bilanț de 18 meciuri, dintre care șapte victorii, trei remize și opt înfrângeri. Printre variantele vehiculate pentru a prelua banca tehnică a lui FCU Craiova 1948 se numără Emil Săndoi, Marius Croitoru sau Nicolò Napoli.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!