Weekend-ul accidentaților. Trei fotbaliști din Superliga României vor sta pe bară

12 decembrie 2022 11:38   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Chiar dacă FCSB a câștigat în fața celor de la Chindia (2-0) și FC Botoșani a reușit „să smulgă” un punct lui CFR Cluj (1-1), pe cele două echipe le-au costat mult aceste rezultate. Pe deoparte, echipa din Capitală nu mai poate conta pe doi dintre jucătorii săi, Andrea Compagno și Darius Olaru, iar botoșănenii au rămas fără Sekou Camara, ajuns direct pe patul de spital. 

Andrea Compagno și Darius Olaru, de 26, respectiv 24 de ani, au fost principalele personaje ale unui epsiod care va pune bețe-n roate FCSB-ului: la puțin timp de la fluierul de start, chiar în minutul doi al partidei disputate la Ploiești, cei doi jucători s-au ciocnit cap în cap, în timp ce urmăreau mingea. Niciunul dintre cei doi nu a mai putut continua, lăsând stadionul în favoarea spitalului. În urma unor controale amănunțite, Andrea Compagno are o rană deschisă, potrivit DigiSport, care necesită timp pentru vindecare, ceea ce îi reduce spre zero șansele de a mai intra pe teren, în acest an. În contrast, Darius Olaru se simte ceva mai bine, însă este nevoie de alte teste medicale, în urma cărora va deveni clar dacă poate fi introdus sau nu în lotul următorului meci. FCSB va disputa, joi, de la ora 20.00, partida cu CFR Cluj, contând pentru o restanță în Superliga României. FCSB se află pe locul trei în clasamentul intern, la 10 puncte distanță de liderul Farul Constanța, față de care are un meci mai puțin jucat, după 10 victorii, cinci remize și patru înfrângeri. 

La scurt timp după ce Flavius Stoican a preluat FC Botoșani, moldovenii au reușit să ia un punct campioanei CFR Cluj, însă prețul plătit a fost accidentarea lui Sekou Camara. Jucătorul în vârstă de 25 de ani s-a accidentat în prima repriză, în minutul 18, când atacantul din Guinea a căzut în urma unui duel cu Nana Boateng și s-a ales cu o accidentare la brațul stâng. FC Botoșani ocupă locul 12 din cele 16 posibile, după patru partide câștigate, nouă egaluri și șapte meciuri pierdute.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Mai multe