Amendă uriașă pentru Neymar: brazilianul rămâne fără salariul pe o lună

4 iulie 2023 12:34   Fotbal internațional
Ultima actualizare:

Trei milioane de euro - atât este amenda pe care a primit-o atacantul brazilian Neymar, pe motivul unor lucrări desfășura pe una dintre proprietățile sale.

Atacantul brazilian a fost condamnat de justiţia din ţara sa natală la plata sumei menționate, după ce a construit un lac artificial, fără autorizaţie de mediu, pe una dintre proprietăţile sale din Rio, acolo unde deține un conac, arată presa sud-americană. Concret, autoritățile au dispus patru amenzi jucătorului legitimat la Paris Saint-Germain, motivând „încălcări ale legislaţiei privind mediul înconjurător în construcţia unui lac artificial pe domeniul jucătorului”. În urma acestor lucruri, sancţiunile se ridică la peste 16 milioane de reali, echivalentul a trei milioane de euro, sumă confirmată prin intermediul unui comunicat de presă emis de autorități, în aceste zile.

Fotbalistul lui PSG are 20 de zile pentru a face contestație 

Printre încălcările legii, autoritățile au menționat „executarea fără autorizaţie a lucrărilor supuse controlului de mediu”, „captarea şi deturnarea apei râului fără autorizaţie”, precum şi „săparea terenului şi îndepărtarea vegetaţiei fără autorizaţie”.
Înapoi în timp, pe 22 iunie, în urma plângerilor de pe reţelele de socializare, autorităţile au constatat mai multe încălcări ale legislaţiei de mediu la proprietatea de lux a starului brazilian, unde muncitorii construiau un lac artificial şi o plajă. Amenda nu este, însă, incontestabilă, iar Neymar are la dispoziţie 20 de zile pentru a face apel. 
Dacă amenda va rămâne, aceasta reprezintă venitul pe o lună al lui Neymar la Paris Saint-Germain, unde brazilianul câștigă, potrivit publicației Goal, un salariu de trei milioane de euro pe lună. În prezent, valoarea fotbalistului este aproximată la 60 de milioane de euro de către Transfermarkt, iar contractul său cu formația campioană în Franța se întinde până în vara lui 2025. 

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Mai multe