Edi Iordănescu se simte „răzbunat”: „Ne-am calificat, în ciuda jignirilor!”

18 noiembrie 2023 22:54   Fotbal internațional
Ultima actualizare:

România și-a asigurat calificarea la turneul final care va fi găzduit de Germania, după ce a câștigat meciul cu Israel, cu 2-1, cu toate că și o remiză ar fi făcut-o să meargă la EURO2024. 

De la fotbaliștii selecționatei țării noastre, până la staff sau conducerea Federației Române de Fotbal, fiecare s-a declarat mândru de calificarea „tricolorilor” și a savurat din plin reușita istorică.
„Zilele următoare vom simți mai bine calificarea! Avem o datorie față de noi să terminăm cu capul sus! Simt o bucurie fantastică, mă încearcă un sentiment de mândrie. Sunt jucători în care am crezut din prima clipă, toți trebuie felicitați! E un privilegiu să antrenezi jucători cu un asemenea caracter! Niciodată nu am încetat să cred în ei. Mulțumesc celor care au crezut în noi, dar și celor care au fost sceptici, însă pe parcurs au venit altături de noi. Am atins multe borne, suntem fericiți! Calificarea s-a obținut cu fiecare picătura de sudoare. Am promis, de când am venit la națională, ca vom fi la EURO2024 - în ciuda jignirilor, căci încă din prima clipă, cand am venit la națională, am avut multe nedreptăți”, a comentat selecționerul României, Edi Iordănescu. 

„O echipă care nu avea nicio șansă a ajuns să bată și să fie pe primul loc!”

La rândul său, directorul tehnic al Federației Române de Fotbal, Mihai Stoichiță, a declarat: „O echipă care, acum două luni, nu avea nicio șansă de calificare a ajuns să bată și să fie pe primul loc! Mergem înainte! Și încercăm să revenim la cum era odată, cum erau generațiile care mergeau mereu la turnee majore. Deși am început prost, nesiguranța și emoția ne-au copleșit, am reușit să ne revenim. Am avut multe acțiuni de atac și foarte multe ocazii de gol! Trebuie să fim realiști, însă, avem un drum lung, până să avem continuitate. Sper să nu mai ajungem în situația ca oamenii să se îndoiască dacă ne calificăm sau nu la un turneu major!”.
România va sărbători reușita calificării la București, în fața propriilor suporteri, marți, când va întâlni Elveția, în ultimul meci al grupei sale spre EURO 2024, partida urmând să se dispute pe Arena Națională plină până la refuz. 

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Mai multe