Hagi a anunțat lotul pentru meciurile din iunie: surprizele noului selecționer

22 mai 2026 11:27

Gheorghe Hagi (61 de ani) a anunțat lotul jucătorilor cu care va aborda cele două meciuri de pregătire, din luna iunie, „sinonime” cu debutul său în cel de-al doilea mandat de la echipa națională. Marea surpriză a lui Gică Hagi este convocarea lui David Matei (19 ani), mijlocașul celor de la Universitatea Craiova, după un sezon în care tânărul fotbalist al oltenilor a impresionat în Bănie, iar în play-off a fost titular în fiecare meci, cu excepția unuia, în care a fost suspendat.

Gheorghe Hagi a anunțat jucătorii pe care se va baza la debutul său (FOTO: Sportpictures)

România va disputa două amicale: pe 2 iunie, când își va măsura forțele cu Georgia, la Tbilisi, iar pe 6 iunie se va duela cu Țara Galilor, în Capitală, pe Stadionul Steaua. Dincolo de meciurile de pregătire din iunie, prima provocare adevărată va fi, însă, în toamnă, atunci când România va începe parcursul în Liga Națiunilor. Unul dintre obiectivele trasate în mandatul lui Hagi ca selecționer este calificarea la EURO 2028 și, potrivit declarațiilor din conferința de prezentare, România țintește sus și vizează chiar câștigarea Ligii Națiunilor.      

Lista jucătorilor convocaţi (urmând să se adauge cei de la baraje)

PORTARI: Ionuţ Radu (28 de ani, RC Celta Vigo, Spania), Marian Aioani (26 de ani, FC Rapid), Otto Hindrich (23 de ani, Legia Varşovia, Polonia);
FUNDAȘI: Andrei Rațiu (27 de ani, Rayo Vallecano, Spania), Deian Sorescu (28 de ani, Gaziantep FK, Turcia), Tony Strata (21 de ani, Vitória Guimarães, Portugalia), Radu Drăgușin (24 de ani, Tottenham Hotspur, Anglia), Virgil Ghiță (27 de ani, Hannover 96, Germania), Bogdan Racovițan (25 de ani, Raków Częstochowa, Polonia), Andrei Coubiș (22 de ani, Universtatea Cluj), Andrei Burcă (33 de ani, Yunnan Yukun, China), Matei Ilie (23 de ani, CFR Cluj), Lisav Eissat (21 de ani, Maccabi Haifa, Israel), Nicuşor Bancu (33 de ani, Universitatea Craiova), Andrei Borza (20 de ani, FC Rapid);
MIJLOCAȘI: Răzvan Marin (29 de ani, AEK Atena, Grecia), Alexandru Cicâldău (28 de ani, Universitatea Craiova), Vladimir Screciu (26 de ani, Universitatea Craiova), Tudor Băluță (27 e ani, Universitatea Craiova), Nicolae Stanciu (33 de ani, Dalian Yingbo FC, China), Vlad Dragomir (27 de ani, Pafos FC, Cipru), Ianis Hagi (27 de ani, Alanyaspor, Turcia), David Matei (19 ani, Universitatea Craiova);
ATACANȚI: Dennis Man (27 de ani, PSV Eindhoven, Olada), Olimpiu Moruțan (27 de ani, FC Rapid), Valentin Mihăilă (26 de ani, Çaykur Rizespor, Turcia), Ştefan Baiaram (23 de ani, Universitatea Craiova), Alexandru Dobre (27 de ani, FC Rapid), Louis Munteanu (23 de ani, DC United, Statele Unite ale Americii), Florinel Coman (28 de ani, Al-Gharafa, Qatar), Denis Drăguș (26 de ani, Gaziantep FK, Turcia).

Mai multe