Încep barajele: Farul și Hermannastadt se chinuie să rămână în Liga I
Sfârșitul de săptămână este crucial pentru patru echipe, care își joacă șansa să rămână, respectiv să promoveze în Superliga României. Farul Constanța, Chindia Târgoviște, FC Voluntari și FC Hermannstadt își măsoară forțele pentru ultimele două locuri rămase disponibile în următorul sezon din primul eșalon. Duelurile se vor disputa pe sistemul tur-retur, fiind televizate de DigiSport și PrimaSport, în două weekend-uri la rând, începând de sâmbătă - de la 17.30, Chindia o întâlnește acasă pe Farul, urmând ca, duminică, de la aceeași oră, Hermannstadt să primească vizita lui Voluntari. După meciurile tur-retur, câștigătoarele celor două baraje vor juca în Superliga, iar pierzătoarele în eșalonul secund.

Constănțenii s-au adâncit în probleme și au ultima șansă să-și salveze sezonul
Farul lui Gică Popescu (58 de ani) pornește, fără doar și poate, cu prima șansă, Chindia ajungând doar printr-o conjunctură la baraj, profitând că FC Bihor nu a primit licența pentru Liga I și, simțind momentul, dâmbovițenii au strâns din dinți, pe final de campionat, când adversarele oricum nu mai aveau vreo miză și au înregistrat o victorie cu Corvinul, 1-0 și un egal cu Sepsi, 1-1, suficient pentru a ajunge la baraj, chiar dacă, până atunci, bifaseră o serie de nouă înfrângeri la rând. Pe de altă parte, constănțenii nu sunt deloc într-o pasă grozavă, trăind din amintirile în care aveau un cuvânt de spus în primul eșalon - cel mai recent „duș rece” pentru echipa lui Flavius Stoican (49 de ani) a fost imposibilitatea de a se impune în fața unei echipe care „șchiopăta” și care oricum era deja retrogradată, Metaloglobus București, în fața căreia a pierdut cu 0-1, antrenorul având un bilanț dezolant, de trei înfrângeri și două remize. „Gică Popescu a spus să dăm uitării meciul cu Metaloglobus, iar noi trebuie să ne concentrăm pe cele două meciuri care urmează. Să fim conectați că putem bate o echipă de Liga a II-a, dar să nu fim superficiali. Toți suntem vinovați pentru ceea s-a întâmplat. Nu doar jucătorii, că ei își doresc să câștige. Staff-ul, în frunte cu mine, suntem vinovați toți. Interesul e ca Farul să rămână în Liga I. Criticile sunt normale, mai ales atunci când jocul nu a fost unul plăcut. Avem în echipă jucători care au luat campionatul, care au cochetat cu echipa națională, care au avut evoluții bune. Trebuie să se concentreze pentru a obține un rezultat bun. Fotbalul îți dă exact cât îi dai. O dăm foarte mult pe faptul că am avut mult ghinion, iar eu cred că trebuie să avem și un pic de șansă”, a spus Stoican.
„Putem şi trebuie să salvăm acest an prin această «dublă»”
În schimb, celălalt duel aduce față în față două echipe care promit spectacol: Hermannstadt are o serie excelentă e meciuri, fiind neînvinsă de șase partide, în care s-a impus de două ori și a încheiat la egalitate de patru. De cealaltă parte, Voluntari traversează, de asemenea, o perioadă bună, sperând inițial chiar la promovarea directă și având o singură înfrângere și un egal, în ultimele 10 confruntări din eșalonul secund. „Este o «dublă» importantă, decisivă, ținând cont de tot acest an. Putem şi trebuie să salvăm acest an prin această «dublă», prin a ne atinge obiectivul. Întâlnim o echipă foarte puternică, o echipă cu experiență, chiar dacă sunt foarte mulți jucători noi, au maturitate în joc, drept pentru care jucătorii mei trebuie să abordeze meciul foarte decişi în ceea ce fac, cu foarte mare modestie, cu foarte mare responsabilitate”, a punctat antrenorul sibienilor, Dorinel Munteanu (57 de ani).
Revin în Superligă
Corvinul Hunedoara și Sepsi OSK Sfântu Gheorghe au promovat direct în primul eșalon, prima dintre ele după 34 de ani, în vreme ce Steaua și FC Bihor nu au avut drept de promovare pe prima scenă a fotbalului românesc. De altfel, Sepsi terminase la egalitate de puncte cu Voluntari, dar a fost avantajată de primul criteriu de departajare la egalitate de puncte, respectiv locul ocupat la finalul sezonului regulat - doi pentru covăsneni, cinci pentru ilfoveni. Totodată, Unirea Slobozia și Metaloglobus București „au picat” în B, Petrolul Ploiești răsuflând ușurată și salvându-se în ultima clipă de la retrogradare, profitând de pasul greșit făcut de Farul.


































