Hagi Jr., mulțumit de punctul „smuls” din Kosovo. „Bucuros și gata de ce urmează”

17 iunie 2023 4:06   Fotbal internațional

Egalul obținut de România pe terenul celor de la Kosovo, vineri, 0-0, i-a mulțumit pe cei de la echipa națională, Ianis Hagi declarând că se bucură că a jucat şi că „tricolorii” vor trei puncte, în următoarea confruntare, cu Elveţia. 

„Sunt mândru de ce am realizat, după un an. Am intrat din nou în circuitul echipei naționale. Sunt situații, te adaptezi. Nu garantează nimeni pe ce teren joci la echipa națională (n.r. terenul a lăsat de dorit, fiind vizibil afectat de ploaie). Contează tactica. Nu o să dau «din casă» ce am comunicat în vestiar. Mai avem meciul cu Elveția. Ideal ar fi să luăm trei puncte. Apoi, continuăm în septembrie-octombrie. E devreme să ne gândim la clasament. Eu știu cu cine sunt pe teren. Noi nu suntem obișnuiți să mergem. Nu mergem acolo că poate scoatem un egal. Nu mai avem 21 de ai, avem 25-26. Nu mai suntem copii. Vreau să joc! Toți vor să joace 90 de minute. Îmi doresc să câștigăm!”, a spus Ianis Hagi, care a bifat primele minute pe teren, după accidentarea care l-a ținut mai bine de un an departe de fotbal. Fotbalistul de 24 de ani a avut mari bătăi de cap, după ce în ianuarie 2022 a avut probleme la genunchi, urmând o operație și o recuperare anevoioasă. 

Urmează duelul din deplasarea cu Elveția

Partida disputată cu Kosovo s-a petrecut chiar în ziua aniversării a 45 de ani de către selecționerul Edward Iordănescu, acesta declarându-se, la rândul său, mulțumit de „națională”.
România împarte Grupa I spre EURO2024 cu Elveția (6p), Kosovo (2p), Andorra (1p), Israel (1p) și Belarus (0p), țara noastră fiind pe locul doi în clasament, la egalitate de puncte cu Elveția. Mai departe, atenția naționalei de fotbal se îndreaptă către deplasarea din Elveția, urmând ca meciul să aibă loc, luni, de la 21.45, fiind televizat de Prima TV.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Mai multe