Kovács a înfuriat-o pe FC Barcelona. Arbitrul român, criticat vehement de Xavi

17 aprilie 2024 10:33   Fotbal internațional

FC Barcelona „n-a digerat” bine eliminarea din sferturile de finală din Liga Campionilor, după ce a fost învinsă, marți, de Paris Saint-Germain, 1-4, antrenorul catalan criticându-l vehement pe cel care a fost delegat arbitru la partida cu pricina, românul István Kovács.

„Suntem supăraţi, furioşi! Cartonaşul roşu primit de Araújo este cel care a decis meciul! Am fost bine organizaţi în atac şi în apărare. Pentru mine este prea mult să dai un cartonaş roşu! Este păcat că munca unui sezon întreg trebuie să se încheie din cauza unei decizii de arbitraj. În fotbal există şi eliminări, dar arbitrul a fost foarte slab. Un dezastru! Nu-mi place să vorbesc despre arbitri, dar trebuie să o spunem. Nu putem să tăcem”, „a tunat” Xavi Hernández la adresa lui Kovács.

„Arbitrajul a fost extrem de prost, nu a înțeles jocul”

Nici Xavi nu a scăpat de cartonașul roșu, manifestându-se agresiv pe teren și lovind chiar un panou de publicitate, însă supărarea lui s-a rezumat la eliminarea lui Araújo, care crede că a stricat un meci „frumos şi spectaculos”.
„Araújo a încercat să se dea la o parte, iar Barcola s-a lăsat să cadă. La modul în care fotbalul este atât de echilibrat, să joci 11 contra 10 este practic imposibil. Pentru mine, eliminarea a stricat un meci frumos şi spectaculos. Am dat dovadă de mândrie şi caracter, dar este aproape imposibil împotriva unei echipe de acest nivel. (...) Arbitrajul a fost extrem de prost, i-am spus, nu a înțeles jocul”, a mai spus antrenorul catalan. 
„Gravele erori defensive ale FC Barcelona şi deciziile controversate ale arbitrului român István Kovács au îngropat visul european al unei echipe care şi-a entuziasmat enorm fanii, dar care nu a reuşit să o elimine pe PSG”, a remarcat și sport.es despre calificarea lui PSG, după ce în tur scorul fusese 3-2 pentru catalani.
În celălalt meci al serii, Borussia Dortmund s-a calificat în semifinalele Ligii Campionilor, învingând Atlético Madrid cu 4-2, după ce spaniolii învinseseră cu 2-1 în tur. Semifinalele competiției se vor disputa pe 30 aprilie, respectiv 7 mai, în vreme ce ultimul act se va juca pe 1 iunie pe stadionul Wembley.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Mai multe