Mircea Lucescu, despre fotbalul în vreme de război: fără energie și apă

Parcursul lui Mircea Lucescu la Dinamo Kiev nu a fost niciodată ușor: hulit, mai întâi, de suporteri, dat fiind trecutul său la rivala Șahtior Donețk, iar mai apoi într-o situație mai mult decât delicată, pe fondul războiului declanșat de Rusia în Ucraina, antrenorul în vârstă de 77 de ani a trăit la intensitate maximă, din vara lui 2020 și până astăzi. Dar poate cel mai agitat an a fost ultimul, efectele războiului fiind simțite din plin.

Lipsa de stabilitate s-a văzut și în parcursul echipei: eliminată din grupele Ligii Europa, gruparea din Kiev a avut un start de sezon slab și în competiția internă. Totuși, de câteva etape, formația antrenorului român pare să-și fi recăpătat forțele, Dinamo Kiev nepierzând de patru meciuri și reușind să avanseze până pe locul cinci din primul eșalon ucrainean. Până să se ajungă aici, însă, plecarea a fost întotdeauna o opțiune „pe masă” pentru Mircea Lucescu. 

„Fotbalul face parte din viața societății. Oamenii au nevoie de așa ceva”

Longevivul antrenor a povestit despre condițiile spartane din Ucraina, declarând pentru Sport Total FM: „Deplasările astea cu autocarul ne-a dat peste cap. Ne-am mutat la Kiev, ne putem antrena normal acum. La Kiev totul s-a liniștit, ne cam ocolesc și alarmele, avem posibilitatea să ne antrenăm, nu jucăm cu suporterii, meciurile sunt pentru oamenii care stau acasă. E greu cu energia electrică, aprovizionarea cu apă, se stinge lumina cam peste tot, perioade îndelungate, dar fotbalul face parte din viața societății. E partea asta sentimentală, oamenii au nevoie de așa ceva.
Nu e ușor pentru mine, la vârsta mea, să călătoresc 10 ore cu autocarul. Eram obișnuit să mă lupt pentru titluri, am ajuns în situația în care nu puteam să stăpânesc ce se întâmplă aici. Am rămas, totuși, m-am gândit că nu era normal să fac asta, mai ales prin ce trece poporul ăsta. Sperăm că revenim și că, la un moment dat, lucrurile se vor opri, să scăpăm de barbaria asta, să revenim la o viață normală. Nu voi înțelege niciodată ce-i determină pe oameni să mențină acest război. Când e pace, totul e frumos, la război e incontrolabil. Așa a fost și în 2014, când mergeam la Kiev și jucam meciurile cu Șahtiorul, după ocupația din Donețk. Pe atunci eram în avion, acum în autocar”.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro.