Pelé și cele mai memorabile declarații despre fotbal, succes sau educație
Pelé a murit la 82 de ani, însă în urma sa rămân o mulțime de povești și chiar o serie de citate, care au dăinuit peste timp.
Vestea că legenda din Brazilia nu mai este a străbătut cu rapiditate uluitoare întreg globul, însă viața lui rămâne o poveste de spus mai departe. Căci Pelé a trăit o viață plină de contraste, fiind considerat cel mai bun jucător de fotbal din toate timpurile. Și, în urma sa, rămân o mulțime de declarații memorabile, despre „sportul rege”, divinitate sau succes:
- „Totul este antrenament”;
- „Eu nu cred că există cineva născut fotbalist. Poate că te naști cu anumite calități, cu un talent, dar mie mi-este imposibil să cred că cineva chiar se naște pentru a fi jucător de fotbal”;
- „Dacă ești primul, ești primul. Dacă ești al doilea, nu ești nimic”;
- „Cu cât este mai greu de obținut victoria, cu atât este mai mare fericirea de după obținerea ei”;
- „Oamenii aleg între mine și Maradona. Di Stefano a fost mult mai bun, mult mai complet”; - „Idealul ar trebui să fie mereu să ai un joc elegant”;
- „Brazilia mănâncă, doarme și bea fotbal. Trăiește pentru fotbal”;
- „Este necesar să rescriem istoria cu ochii pe care istoria ni-i oferă și nu numai bazându-ne pe pozițiile acesteia”;
- „Tot ceea ce câștigăm în viață, se întâmplă pentru că Dumnezeu crede că merităm, iar Dumnezeu a fost bun cu mine. Dacă am făcut ceva ce a întristat pe cineva, unele victorii cu Santos ori cu echipa națională, am greșit foarte puțin. Toată viața i-am mulțumit lui Dumnezeu”;
- „Succesul nu este accidental. Înseamnă muncă grea, perseverență, studiu, sacrificiu și, mai presus de toate, dragostea față de ceea ce faci sau înveți să faci”;
- „Entuziasmul este totul. Trebuie să fii încordat și să vibrezi ca o coardă de chitară”;
- „Să execuți o foarfecă nu este un procedeu simplu. Am marcat 1.283 de goluri, însă doar două sau trei le-am dat așa”;
- „Dacă nu oferi lumii educație, e foarte ușor s-o manipulezi. Sportul e ceva care inspiră foarte mult tânăra generație”;
- „Cupa Mondială este un turneu foarte complicat. Șase meciuri ca să ajungi în finală și, dacă pierzi unul singur pe drum, riști să pleci acasă, chiar dacă știi că ești cel mai bun”;
- „Am fost mândru cu adevărat că am fost botezat după Thomas Edison și eu voiam să fiu chemat Edson. Credeam că Pelé sună oribil, era un nume de rahat. Edson mi se părea mult mai serios și mai important”;
- „Multă lume gândește despre unul care dă multe goluri că «este un fotbalist mare», pentru că să marchezi e foarte important. Dar un jucător mare trebuie să poată face orice pe teren. Să ofere assist-uri, să-și încurajeze colegii, să le dea încredere să meargă mai departe. Este cineva care, atunci când echipa merge prost, devine unul dintre lideri”;
- „Sunt întrebat în mod constant despre individualități. Singurul mod să învingi este ca o echipă. Fotbalul nu este despre unul, două sau trei staruri”.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!