Pierduți fără Șumudică: Gaziantep, eșec categoric în campionatul turc

3 aprilie 2024 8:10   Fotbal internațional
Ultima actualizare:

La aproape o lună de la demiterea lui Marius Șumudică, Gaziantep FK a fost învinsă în mod categoric, marți, în meciul cu Alanyaspor, disputat pe teren propriu și încheiat cu 0-3, contând pentru etapa cu numărul XXXI din campionatul Turciei. Situația formației nu este deloc una „roz”, bătându-se pentru salvarea de la retrogradare, la Gaziantep fiind angrenați patru fotbaliști români. 

Avându-i titulari pe toți cei patru jucători din România, Florin Niță, Deian Sorescu, Alexandru Maxim și Denis Drăguș, Gaziantep a asistat neputincioasă la o nouă înfrângere. Singurul care a mai arătat o „zvâcnire” a fost Drăguș, care a încercat un șut pe poartă și „s-a zbătut” pentru câteva pase reușite - tot efortul insuficient, însă, în schimbarea rezultatului. Per total, însă, românul rămâne cu cifrele de partea sa, reușind 11 goluri și un assist în cele 26 de meciuri, cât a îmbrăcat tricoul lui Gaziantep. De altfel, Drăguș se apropie de finele împrumutului de la Standard Liège la formația turcă, aceasta din urmă fiind nevoită să achite aproximativ trei milioane de euro, dacă dorește să permanentizeze serviciile atacantului României. Zvonurile indică un interes și din partea unor formații precum West Ham United, Crystal Palace, TSG 1899 Hoffenheim, VfB Stuttgart, Eintracht Frankfurt sau Beșiktaș JK.

Florin Niță, la apogeul carierei, la 36 de ani

Nici Florin Niță nu trece neobservat, portarul român fiind inclus în topul celor mai buni portari din Turcia, conform unui clasament realizat de inteligența artificială, poziționându-se pe locul patru. La cei 36 de ani ai săi, goalkeeper-ul transferat de Gaziantep, în toamnă, de la Sparta Praga consemnează o perioadă bună a carierei, fiind o opțiune importantă pentru naționala României, în vederea EURO2024, programat în această vară, între 14 iunie și 14 iulie. 
În vârstă de 53 de ani, Șumudică a fost demis de la gruparea turcă, în prima săptămână din luna martie, bilanțul său ilustrând 10 victorii, șapte remize și 11 înfrângeri. După eșecul înregistrat, Gaziantep rămâne pe locul 17 din cele 20 posibile în Turcia, riscând chiar să coboare două poziții, în cazul în care Fatih Karagümrük și Pendikspor FC obțin rezultate pozitive, în aceeași etapă. 

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Mai multe