Al Pacino, obligat de judecători să-i plătească iubitei sale 30.000 de euro, lunar

3 noiembrie 2023 14:06   Vedete internaționale

Starul din „Scarface” este obligat să îi plătească iubitei sale, lunar, peste 30.000 de dolari, pensie alimentară, potrivit unor documente pe care publicația Page Six. Renumitul actor are cel de-al patrulea copil cu Noor Alfallah și, în ciuda faptului că încă formează un cuplu, el a cerut custodia celui mic în luna septembrie a acestui an, fără a se cunoaște încă motivul pentru care a recurs la acest gest. 

În luna mai a anului 2023, s-a aflat că Al Pacino și Alfallah era însărcinată deja în 8 luni cu primul lor copil, deși starul nu se află pentru prima dată în rolul de părinte. 

Al Pacino trebuie să plătească sume exorbitante iubitei sale 

Sumele pe care Al Pacino le va plăti nu sunt deloc unele mici, căci un judecător din Los Angeles a decis ca cei doi să aibă custodie legală comună, iar producătorul Sony va avea custodia fizică Principală. A decis ca Al Pacino să plătească un avans de 110.000 de dolari fostei iubite, înainte de a efectua plățile lunare. De asemenea, încă 13.000 de dolari vor fi plătiți pentru o asistentă de noapte și acoperirea altor facturi medicale, dar și asigurarea de sănătate. 

Mai mult decât atât, Al Pacino va fi nevoi să investească și în educația fiului său cel mic, astfel că va face un depozit anula în valoare de 15.000 de dolari. 

Fața nevăzută a lui Noor Alfallah 

În luna aprilie a anului 2022, Al Pacino și Noor Alfallah au decis să devină un cuplu, însă anumite surse susțin că cei doi se întâlneau deja din perioada pandemiei. 

„Pacino și Noor au început să se vadă în timpul pandemiei. Ea se întâlnește mai ales cu bărbați mai în vârstă și foarte bogați, a fost cu Mick Jagger pentru o vreme, iar apoi s-a întâlnit cu Nicholas Berggruen".

De asemenea, la acea vreme, presa internațională vuia de zvonuri potrivit cărora fosta iubită a lui Al Pacino obișnuiește să se întâlnească cu bărbați „mai în vârstă și foarte bogați”. 

„Ea este cu Al de ceva timp și se înțeleg foarte bine. Diferența de vârstă nu pare să fie o problemă, chiar dacă el este mai în vârstă decât tatăl ei. Ea umblă cu cei bogați și provine dintr-o familie cu bani".

Mai multe