Angelina Jolie și-a tras iubit tinerel? Iată cu cine s-a afișat

5 ianuarie 2023 14:44   Vedete internaționale

Cine ar fi crezut? Celebra actriță Angelina Jolie (47 de ani) a fost văzută în compania actorului Paul Mescal (26 de ani). Aceștia au fost fotografiați de un fan la o cafenea a teatrului Almeida din Londra, după ce Angelina a fost să-l vadă jucând în piesa „Un tramvai numit dorință”.

Citește și: Angelina Jolie renunță la titlul de ambasador al ONU, după ce a criticat organizația 

Nu au fost singuri, ci alături de Shiloh (16 ani), fiica pe care actrița o are împreună cu Brad Pitt (59 de ani). Întâlnirea lor vine după mai multe zvonuri că Paul și logodnica sa, cântăreața Phoebe Bridgers (28 de ani), s-au despărțit la scurt timp după ce și-au anunțat logodna. Fanii se întreabă acum dacă Angelina, care are o avere de 120 de milioane de dolari, are un nou iubit, cu 20 de ani mai tânăr.

Vezi și: Angelina Jolie, detalii cumplite despre cum Brad Pitt și-ar fi abuzat copiii: «I-a sugrumat și i-a lovit» 

„Proaspăt singur”, Paul a purtat un tricou roșu, în timp ce Angelina a fost îmbrăcată într-un palton negru, fiica ei purtând o jachetă și o căciulă. Paul joacă rolul lui Stanley în capodopera „Tennessee Williams”, care este regizată de Rebecca Frecknall.

Și foștii lor și-au găsit noi parteneri 

Cântăreața Phoebe a alimentat zvonurile conform cărora ar fi într-o relație cu Bo Burnham (32 de ani) în această săptămână, după ce s-au afișat împreună la un spectacol de comedie. Întâlnirea lor a avut loc la doar câteva săptămâni după ce ea s-a despărțit de Paul. De asemenea,  Phoebe ar fi făcut referire aparent la despărțire în versurile cântecului ei, în timp ce cânta despre „a fi pe cont propriu”.

Phoebe și Paul au devenit pentru prima dată un cuplu oficial în luna decembrie a anului 2021, atunci când și-au anunțat relația pe platforma Instagram, cu o fotografie împreună, la scurt timp după ce și-au făcut prima apariție pe covorul roșu la Gala LACMA Art+Film. Cu toate acestea, o sursă apropiată de fostul cuplu a declarat pentru The Sun că aceștia se iubeau încă din august 2020.

Iată și: Brad Pitt și-a tras iubită tinerică! Iată cine e femeia care i-a furat inima 

Și Brad Pitt are o nouă iubită

Iar fostul soț al Angelinei Jolie, Brad Pitt, a fost recent surprins cu noua iubită Ines de Ramon (30 de ani). Cei doi au petrecut o evadare romantică și au petrecut Anul Nou împreună în Cabo.

Zvonurile că Brad Pitt și Ines De Ramon se întâlneau au apărut pentru prima dată în urmă cu două luni, când cei doi au fost văzuți împreună la un concert Bono din Los Angeles. Pitt și fosta soție a starului din Vampire Diaries, Paul Wesley, au participat împreună la eveniment, unde s-au întâlnit cu prietenii actorului, printre care Cindy Crawford, Rande Gerber și Sean Penn. Fotoreporterii americani i-au surprins atunci îmbrățișându-se și bucurându-se de timpul petrecut împreună.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro! 

Mai multe