Ce s-a ales de celebrul actor adorat de milioane de români. Dramele și scandalurile care i-au distrus cariera

25 octombrie 2024 15:28   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

Celebrul actor era cunoscut la nivel internațional pentru rolurile sale principale din filmele de acțiune, iar ulterior a fost recunoscut ca regizor câștigător al Oscarului. Însă, a dispărut din lumina reflectoarelor în urma comentariilor sale controversate și a acuzațiilor de abuz domestic. Vorbim, bineînțeles, despre celebrul Mel Gibson. Deși nu a reușit de-a lungul timpului să își îmbunătățească imaginea, vedeta de la Hollywood încă are o carieră în industria cinematografică.

În 2016, Mel Gibson a fost ovaționat timp de 10 minute la Festivalul Internațional de Film de la Veneția, unde a avut loc premiera filmului Hacksaw Ridge, care a primit șase premii Oscar. Aceasta a inclus nominalizarea actorului pentru cel mai bun regizor. Drama din al Doilea Război Mondial a fost primul film al lui Gibson în calitate de regizor după mai bine de un deceniu.

Principalul motiv pentru care celebrul actor a dispărut din lumina reflectoarelor a fost că era „interzis” la Hollywood. Această „interdicție” a fost declanșată de arestarea sa în 2006 pentru conducere în stare de ebrietate în Malibu, în timpul căreia a avut remarci antisemite. De asemenea, câțiva ani mai târziu, în 2010 mai exact, a avut replici rasiste la adresa Oksanei Grigorieva, mama unuia dintre cei nouă copii ai săi, cu care se întâlnea la momentul respectiv. Totodată, aceasta l-a acuzat pe actor că a abuzat-o fizic. Chiar și înainte, Mel Gibson a avut în mod regulat probleme pentru remarci homofobe.

Mel Gibson, acuzat de antisemitism, homofobie, rasism și violență domestică

În urmă cu ceva timp, actrița Winona Ryder își amintea că Gibson a făcut comentarii antisemite și homofobe în anii 1990, pe care vedeta le-a negat. Nu a fost prima dată când Ryder a vorbit despre presupusul incident, care a apărut pentru prima dată într-un interviu acordat unei reviste în urmă cu mai bine de un deceniu, dar comentariile sale au reamintit publicului despre comportament negativ al actorului. 

Și totuși, deși cariera sa a avut de suferit în urma comentariilor sale controversate și a acuzațiilor de abuz domestic, Mel Gibson a reușit să „supraviețuiască” și chiar a redescoperit succesul regizând filmul „Hacksaw Ridge”, nominalizat la Oscar.

La fel ca multe alte scandaluri de la Hollywood, au urmat proteste pe rețelele de socializare, însă, actorul se pare că încă are o carieră în industria cinematografică. Unele voci spun că acest lucru se datorează faptului că este bărbat, dacă era femeie ar fi fost aspru criticată.

Mel Gibson a fost abandonat de colegii de la Hollywood, dar și de agenția sa, William Morris Endeavour Entertainment în urma acuzațiilor aduse la adresa sa și este încă un caz de geniu artistic căzut în dizgrație, a cărui carieră se consideră încheiată înainte de vreme.

Cu toate că nu mai apare în filme care să atragă publicul, actorul a jucat în ultimii ani în producții modeste, cu buget mai mic, precum „Confidential Informant”, „Cemiterio”, „Monster Summer”, „The Continental”, „Desperation Road”, sau „On the Line”.

Mai multe