Descoperire uluitoare în casa lui Alain Delon! Zeci de arme și peste 3.000 de cartușe au fost găsite de autorități
Autoritățile din Franța au făcut o descoperire cu totul bizară în casa faimosului actor Alain Delon. În cursul zilei de marți, procurorii au anunțat că au găsit nu mai puțin de 72 de arme în casa acestuia, deși actorul francez nu are permis de port-armă pentru niciuna dintre ele.
Potrivit informațiilor de la adevarul.ro, actorul francez locuiește într-o casă ce se află la 135 km sud de Paris, iar armele nu au fost singura descoperire neobișnuită făcută la reședința lui Alain Delon. Polițiștii au mai găsit și undeva peste 3.000 de cartușe, cât și un poligon de tragere.
Jean-Cedric Gaux, procurorul local, a precizat că Alain Delon (88 de ani) „nu are nicio autorizație care să îi permită să dețină o armă de foc.” În cursul carierei sale legendare, actorul francez a interpretat rolul de gangster în mai multe filme de succes, printre care se numără și „Borsalino/ Împotriva Mafiei”.
Se pare că autoritățile au efectuat o percheziție la reședința actorului după ce un funcționar numit de instanță și trimis la locuința lui Alain Delon ar fi observat o armă. Acesta a informat oamenii legii, care, acum, au făcut aceste descoperiri neașteptate.
Zeci de arme găsite în casa lui Alain Delon
Din păcate, starea de sănătate a actorului francez nu este deloc una bună. După ce a suferit un accident vascular cerebral în anul 2019, el nu și-a mai revenit în totalitate, iar, pe lângă sănătatea precară, se mai află și în mijlocul unei dispute cu familia sa.
Alain Delon a apărut din ce în ce mai rar pe marile ecrane încă din anii 1990, iar ultima sa apariție publică a fost în anul 2019, la Festivalul de Film de la Cannes. Cu acea ocazie, actorului francez i-a fost decernat un Palme d'Or onorific. Potrivit estimărilor, se pare că Alain Delon are o avere de milioane de euro, iar în luna iunie a vândut opere de artă în valoare de 80 de milioane de euro.