Elton John, probleme grave de sănătate: „Mi-am petrecut vara în linişte!” Bolile care l-au măcinat în ultimii ani
Celebrul artist britanic Elton John se confruntă cu probleme grave de sănătate! Aceasta a rămas aproape fără vedere la unul dintre ochi, în urma unei infecții oculare severe. Marele artist a transmis informații fanilor pe rețelele de socializare cu privire la starea sa de sănătate.
Elton John, probleme grave de sănătate!
Elton John, în vârstă de 77 de ani, a povestit că a trecut prin momente grele din cauza unei infecții oculare, care a dus la limitarea vederii la unul dintre ochi. Acesta spune că se află în recuperare, doar că acest proces este destul de anevoios.
„În această vară, m-am confruntat cu o infecţie oculară severă, care, din păcate, m-a lăsat doar cu o vedere limitată la nivelul unui ochi. Mă vindec acum, dar este un proces extrem de lent, care va dura ceva timp înainte ca vederea să îmi revină în ochiul afectat. Le sunt profund recunoscător echipei excelente de medici şi de asistente, precum şi familiei mele, care au avut mare grijă de mine în ultimele săptămâni. Mi-am petrecut vara în linişte, recuperându-mă acasă, şi mă simt bine cu privire la progresele pe care le-am făcut până acum în procesul de vindecare şi recuperare.”, a transmis starul pe rețelele de socializare.
Bolile care i-au măcinat sănătatea lui Elton John
Elton a susținut ultimul său concert pe 8 iulie 2023 la Stockholm, după 50 de ani de carieră. Deși John și-a anunțat retragerea din turnee anul trecut, el încă mai apare la evenimente publice sau la evenimente de caritate. Un purtător de cuvânt al cântărețului a declarat pentru Variety că acesta va fi prezent la prezentarea documentarului său din 6 septembrie, la Festivalul Internațional de Film de la Toronto. La începutul acestui an, el a suferit, de asemenea, o intervenție chirurgicală la ambii genunchi. În ultimii ani a avut nevoie de mai multe ori de ajutorul medicilor. În 2022 s-a îmbolnăvit de Covid, tot atunci au apărut și zvonuri cum că ar folosi scaunul cu rotile, dar a infirmat acest lucru. În 2023 a căzut în casa sa din Nisa, Franța și s-a lovit la șold, având nevoie de spitalizare, iar la începutul acestui an a avut intervențiile la genunchi, mai sus menționate. Totuși, acesta continuă cu muzica și spune că pregătește noi surprize. Acesta vrea să pregătească un musical cu toate hiturile care l-au făcut celebru.
„Nu cred că va trebui să așteptați prea mult [pentru muzică nouă]. Nu pot spune când, dar el face progrese reale. A fost important pentru el când a ieșit de pe drumuri să aibă o mică pauză și o pauză. Dar el a spus întotdeauna că se retrage din turnee, dar nu se retrage din muncă.”, a transmis în urmă cu ceva vreme soțul său, David Furnish.