Iată care a fost adevăratul motiv pentru care Vanilla Ice s-a despărțit de Madonna

2 februarie 2023 16:20   Vedete internaționale

Vanilla Ice (55 de ani), pe numele său real Robert Matthew Van Winkle,  a dezvăluit motivul pentru care a încheiat relația cu Madonna (64 de ani). Cântărețul susține că diva l-ar fi cerut în căsătorie când erau împreună, în 1992, dar că a decis să spună nu, deoarece era „prea tânăr”.

Citește și: Vanilla Ice, arestat pentru spargerea unei locuinţe şi furt calificat 

În timp ce Madonna nu a vorbit încă public dacă l-a cerut sau nu pe rapper, Vanilla și-a dublat afirmația într-un nou interviu: „Lucrurile erau prea nebunești și totul se defășura prea repede. Când m-a întrebat dacă vreau să mă însor cu ea, i-am zis: «Ce?». Credeam că bărbatul ar trebui sa facă acest pas”, a declarat el, conform publicației britanice The Independent.

S-au despărțit după ce Madonna și-a publicat cartea

Cu toate acestea, abia după ce Madonna și-a publicat cartea intitluată „Sex”, cântărețul, care are o avere de 12 milioane de dolari, a pus căpat relației: „Asta a fost ruptura dintre mine și ea. A scris despre mine fără consimțământul meu. Mă întâlneam cu ea în acea perioadă, dar habar nu aveam de o carte despre sex. Era mai în vârstă ca mine, însă era o iubită extraordinară. Ne-am despărţit după ce a publicat cartea, care mi s-a părut dezgustătoare şi ieftină. Noi aveam o relaţie şi ea făcea să pară că şi-o trage cu toată lumea”.

Roberty Matthew Van Winkle avea 23 de ani în momentul în care a avut o relație cu Madonna, care avea atunci 30. A continuat spunând că a întrebat-o pe cântăreață: „Cum ai putea să-mi faci asta? Și de ce mi-ai făcut asta?”.

Iată și: Madonna, apariție controversată la 64 de ani! Motivul pentru care a pozat aproape dezbrăcată 

Cântărețul susține că putea să o dea în judecată, dar nu a vrut: „Aș fi putut să o dau în judecată. Nu am vrut. Nu am nevoie de această controversă. Hai să punem capăt. Tu pe drumul tău, eu pe drumul meu”, a adăugat artistul.

A întâlnit-o la unul din spectacolele sale

Rapperul a întâlnit-o pentru prima dată pe cântăreață la unul dintre spectacolele sale din New York, în timpul apogeului faimei sale de la începutul anilor '90. După spectacol s-a întors în vestiar și aceasta i-a spus salut, și „mi-a făcut ochi dulci, știți, și mi-am zis: «ei bine, e prea bătrână pentru mine, așa că probabil mi se pare mie»”.

Când regretatul Charles Koppelman a aranjat o întâlnire pentru ei, Ice spune că lucrurile au devenit ciudate și s-au angajat într-o poveste de dragoste în care purtau măști și se deghizau în bătrâni, pentru a nu fi recunoscuți.  Fostul cuplu a avut o relație timp de opt luni, în perioada 1991-1992.

Vezi și: Madonna, cu mâinile în cap și sânii la vedere. Vedeta apare goală într-o nouă imagine scandaloasă 

Madonnei nu i-a căzut bine despărțirea, a mai spus el, susținând că l-a sunat în mod repetat și „a trebuit să îi inchidă de câteva ori, dar asta a fost”. El a susținut că a fost „un fel de relație normală” în afara faptului că amândoi sunt celebrități. „Ai doi oameni cu două personalități diferite... în esență, așa am fost eu și cu ea. Și, în acel moment, nu era cu adevărat nimic diferit de orice altă relație normală”. Vanilla Ice a mai declarat că nu îi poartă ranchiună Madonnei, pe care a numit-o  „o legendă”.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Mai multe