Karol G, aproape goală pe covorul roșu de la Premiile Billboard 2023. A purtat o rochie „udă”

20 noiembrie 2023 15:30   Vedete internaționale

Karol G (32 de ani), pe numele său real, Carolina Giraldo Navarro, a făcut furori la Premiile Billboard 2023, duminică seară, în Los Angeles. Cântăreața columbiană și-a etalat formele într-o rochie transparentă și scurtă, confecționată din latex și plastic, pe dedesubtul căreia nu a purtat sutien.

Vedeta a ales să vină cu părul ud pe covorul roșu, pentru a completa această ținută care dă senzația că abia ce a ieșit din apă. În picioare, Karol G, care deține o avere de 25 de milioane de dolari, a purtat o pereche de sandale transparente de la casa de modă Gianvito Rossi. Cântăreața a deschis ceremonia Billboard Music Awards cu hiturile sale „Qlona” și  „Labios Mordidos”. Ea a câștigat, de asemenea, două premii: cea mai bună artistă latino și premiul pentru cel mai bun turneu latino din 2023.

Cum se menține în formă Karol G

Karol G mănâncă sănătos și este foarte activă. Dieta și sportul sunt cruciale pentru a-și menține energia, în timpul concertelor. „Nu-mi plac dietele extrem de stricte”, a declarat ea pentru People, în urmă cu ceva timp. Planul ei de nutriție include consumul de carbohidrați o dată pe zi, la ora prânzului. În rest, ea mănâncă  proteine ​​slabe, legume și salată. „Nu mănânc niciun desert, reduc produsele lactate și mănânc iaurt grecesc cu granola doar de două ori pe săptămână”, a adăugat Karol G.

Cu toate acestea, vedeta a recunoscut că are zile când își dă voie să mănânce tot ce vrea și comandă, în general, pizza cu cartofi prăjiți. „Nu mănânc fast-food precum burgeri, dar îmi plac fripturile, piureul de cartofi și legumele. Trebuie să găsești un echilibru. Am o problemă cu insulina și menținerea greutății pentru mine este foarte stresant.”, a mai spus vedeta.

Mai multe