Linda Evangelista, apariție pe podium. După ce a fost mutilat în urma operațiilor estetice, modelul a defilat pentru Fendi
Linda Evangelista, în vârstă de 57 de ani, a revenit în atenția publicului, după ani la rând în care nu a mai participat la vreun eveniment monden din cauza unei operații estetice care a desfigurat-o și care i-a diminuat considerabil încrederea în propria persoană. Linda s-a aflat în centrul atenției la Săptămâna Modei de la Nre York.
Linda Evangelista și-a făcut curaj să apară din nou în public, după operația estetică care a afectat-o atât de mult. Prezentă la Săptămâna Modei de la New York, emblema modellingului internațional, Linda Evangelista a părut mai fericită ca oricând. A purtat o rochie care a ascuns, însă, trupul fără cusur de altădată.
Citește și: Linda Evangelista, primele imagini după ce a fost desfigurată de procedurile estetice
La începutul anului 2022, Linda a oferit un interviu publicației People, în care a vorbit despre procedura care i-a schimbat viața, în sens negativ.
Linda Evangelista a dat în judecată clinica care a desfigurat-o
Linda Evangelista a declarat că o procedură de rutină pentru înlăturarea grăsimii, numită CoolSculpting, a deformat-o permanent, a afectat-o emoţional şi, în final, a obligat-o să se retragă. În plus, se pare că procedura a avut fix efectul invers, iar Linda s-a confruntat cu grave probleme de piele și cu retenția de apă. Linda a dat în judecată clinica care a desfigurat-o și a cerut daune în valoare de 50 de milioane companiei.
Vezi și: Cum arată Linda Evangelista, la cinci ani după ce chipul i-a fost distrus de operațiile estetice
„Mi-a plăcut să fiu pe podium. Acum îmi este frică să dau pe stradă de cineva pe care îl cunosc", a declarat printre lacrimi. "Nu mai pot trăi așa, ascunsă și rușinată. Pur și simplu nu mai pot trăi în această durere. Sunt dispusă să vorbesc în sfârșit." După ani întregi în care a încercat să înțeleagă ce se petrece cu organismul ei, a primit răspunsul de la un doctor. A fost diagnosticată cu PAH.
PAH este un efect secundar rar care afectează mai puțin de 1 la sută dintre pacienții CoolSculpting, unde procesul de înghețare determină îngroșarea și extinderea țesutului adipos afectat. Problema cu PAH este că, în unele cazuri, poate să nu dispară. În multe circumstanțe, zonele afectate nu mai sunt susceptibile de liposucție. Exact acest lucru i s-a întâmplat din nefericire și frumoasei Linda.
Vezi pe OK!Magazine cum arată Linda Evangelista în prezent!