Nicole Kidman, în lenjerie intimă la 56 de ani! Ce bine arată actrița

20 martie 2024 15:07   Vedete internaționale

Nicole Kidman (56 de ani) arată incredibil de bine! Vedeta australiană a fost protagonista unei ședințe foto îndrăznețe, pentru ediția din aprilie a revistei ELLE SUA. Pe copertă, starul, care are o avere de 250 de milioane de dolari, apare îmbrăcat într-o salopetă neagră.

În interiorul revistei însă, Nicole este mai dezbrăcată, pozând lenjerie intimă din dantelă și ciorapi cu portjartier, în unele imagini purtând și un sacou supradimensionat pe deasupra.

Nicole Kidman, fericită pe toate planurile

Actrița are patru copii, Isabella (31 de ani), Connor (29 de ani) - din mariajul cu Tom Cruise, și  Sunday (16 ani)  și Faith (4 ani) cu actualul soț, Keith Urban (56 de ani). Vedeta are o siluetă de invidiat, iar la o înălțime impunătoare de 1,80 m, Kidman arată precum un manechin. În trecut, ea a dezvăluit că a fost complexată din cauza înălțimii sale și că se simțea precum „o girafă” atunci când pășea pe covorul roșu.

 „Am o viață plină alături de oamenii pe care-i iubesc. Îmi cresc fiicele. Sunt soție, cea mai bună prietenă, soră, mătușă. Am relații profunde cu oamenii, iar pentru mine, acesta este sensul vieții. Trebuie să avem grijă de ce lăsăm în urmă, pe cine lăsăm în urmă și cum facem asta, ce respect avem pentru asta”, a declarat vedeta.

Starul a mai dezvăluit că cel mai bine se simte în confortul casei sale, îmbrăcată în pijamale. Chiar dacă atunci când apare pe covorul roșu la câte un eveniment este impecabilă, actrița a mărturisit că întreg procesul de pregătire este obositor pentru ea.

 „Vreau să plec acasă cât mai repede, să-mi dau rochia jos și să mă îmbrac în pijamale. E cam opusul Cenușăresei, sunt fericită când ajung acasă și mă întorc la mine. E copleșitor. Simt mereu că vreau să plec acasă în acea clipă. Sunt foarte obosită. Vreau să mă încălzesc, să mă ghemuiesc și vreau să mă simt reală”, a explicat Nicole Kidman. 

Mai multe