Noi dezvăluiri despre decesul Matthew Perry. Ce a vorbit actorul din Friends cu Jennifer Aniston în ziua în care a murit

13 decembrie 2023 11:30   Vedete internaționale
Ultima actualizare:

Jennifer Aniston a declarat că i-a trimis un mesaj lui Matthew Perry în dimineaţa morţii acestuia şi că actorul, cunoscut pentru interpretarea personajului Chandler Bing în sitcomul de succes „Friends”, era fericit şi sănătos.

Ce a declarat Jennifer Aniston despre Matthew Perry

Era fericit. Era sănătos. Se lăsase de fumat”, a declarat Aniston pentru revista Variety atunci când a fost întrebată cum ar fi vrut Perry să fie ţinut minte, scrie Digi24.ro. „Era fericit - asta este tot ce ştiu. Chiar ne trimiteam mesaje în acea dimineaţă. Era amuzant Matty. Nu suferea. Nu se chinuia. Era fericit. Vreau ca oamenii să ştie că era cu adevărat sănătos şi se refăcea”, a subliniat actriţa, interpreta personajului Rachel în „Friends”, un serial despre aventurile unui grup de prieteni, Rachel, Monica, Phoebe, Joey, Ross şi Chandler, care locuiesc la New York.

„Mi-e foarte dor de el. Tuturor ne este. Ne făcea să râdem foarte tare. Sper că știe  că a fost iubit într-un mod în care nu a crezut niciodată că a fost”, a precizat Jennifer Aniston, mărturisind, totodată, că mesajele de apreciere venite din întreaga lume după vestea morţii actorului au fost „atât de frumoase”.

Cine a fost Matthew Perry

Matthew Perry a murit pe 28 octombrie, la vârsta de 54 de ani. Actorul, cunoscut pentru rolul lui Chandler Bing, din serialul Friends, a fost găsit fără suflare în cadă, în locuința sa din Pacifric Palisades, Los Angeles.

Născut pe 19 august 1969, în Williamstown, Massachusetts, Matthew Perry a ieșit la rampă în 1994, odată cu serialul de comedie Friends. Pentru rolul său, el a câștigat "Screen Actors Guild Award for Outstanding Performance by an Ensemble in a Comedy Series" în anii 1995, 1998, 1999, 2000, 2001, 2002 și 2003.

Perry se luptase cu dependența de alcool și droguri 

Perry s-a luptat, din tinerețe, cu dependența de alcool și droguri, iar problemele sale cu legea au început de la vârsta de 10 ani. De altfel, alături de alți colegi, Matt l-a bătut atunci pe cel care avea să devină prim-ministrul Canadei, Justin Trudeau, cu care a fost coleg de școală.

La 14 ani, Matthew Perry a început să consume alcool și a mărturisit ulterior că obișnuia să bea zilnic până la 18 ani. În 2018, el a fost internat într-un spital, din cauza unei probleme la colon.

Mai multe