Paște de fițe la Hollywood! Divele s-au întrecut în ținute festive și petreceri extravagante

21 aprilie 2025 14:00   Vedete internaționale

Paștele a venit cu sclipici, mâncăruri de fițe și o doză serioasă de nostalgie în rândul vedetelor de la Hollywood, care au inundat rețelele sociale cu imagini spectaculoase pentru a le ura fanilor „Paște Fericit”. Printre ouă colorate, urechiușe de iepuraș și ținute de sărbătoare, celebritățile au transformat ziua de duminică într-o adevărată paradă festivă.

Salma Hayek a sărbătorit Paștele în costum de baie

Content image

Cea care a furat toate privirile în ziua de Paște a fost Salma Hayek (58 de ani). Actrița mexicană a ridicat temperaturile pe rețeaua socială Instagram, după ce a postat o serie de fotografii în care apare pe un iaht, purtând un costum de baie roșu intens, care i-a pus perfect în valoare silueta.

Într-o altă imagine, Salma poartă sutien de baie alb-negru și o pereche de pantaloni albi. Vedeta a petrecut sărbătorile pascale alături de soțul ei, miliardarul francez François-Henri Pinault și de fiica lor, Valentina Paloma (17 ani).

Nicole Kidman, alături de sora și nepoatele ei

Content image

Nicole Kidman (57 de ani) a sărbătorit Paștele într-un mod extrem de elegant anul acesta, alături de sora sa, Antonia Kidman, și de nepoata sa stilată, Lucia Hawley, în cadrul unei superbe reuniuni de familie în Nashville, Tennessee. Actrița a purtat o rochie lungă până în pământ, decorată cu un imprimeu floral albastru.

Ea s-a pozat cu rudele ei, imediat după masa de Paște. O altă imagine a surprins ospățul de Paște – un platou apetisant cu pui fript, broccoli rumenit, morcovi glazurați, cartofi crocanți, servite alături de un pahar de șampanie și un coșuleț cu ouă de ciocolată. Această reuniune intimă a evidențiat legătura strânsă dintre surorile Kidman, care au păstrat mereu discreția în ceea ce privește întâlnirile lor de familie, relatează tabloidul britanic Daily Mail.

Nicole și soțul ei, Keith Urban, dețin o mulțime de proprietăți luxoase în SUA, unde locuiesc împreună cu cele două fiice ale lor: Sunday Rose, de 16 ani, și Faith Margaret, de 14 ani.

Hailey Bieber, primul Paște cu fiul ei

Hailey Bieber (28 de ani) a topit inimile fanilor de Paște cu o postare emoționantă pe Instagram, în care își ține strâns în brațe băiețelul, Jack, care a venit pe lume în august 2024. Vedeta a sărbătorit duminica sfântă alături de fiul ei și de soțul Justin Bieber (31 de ani). Modelul a publicat câteva imagini de vis, începând cu un cadru în care își îmbrățișează micuțul.

Hailey a purtat o rochie albă, fără mâneci, iar Jack a fost îmbrăcat într-o cămașă albă și un body galben cu un iepuraș albastru pe piept – perfect pentru tematica pascală.

Rebel Wilson s-a îmbrăcat în iepuraș de Paște

Rebel Wilson (43 de ani) a adus zâmbete fanilor de Paște, dezvăluind pe Instagram că s-a costumat în iepuraș pentru a organiza o vânătoare de ouă alături de fiica sa, Royce (2 ani). Vedeta a recunoscut că, după distracție, ea și soția ei, Ramona Agruma, au devorat o duzină de ouă ciocolată. Rebel Wilson a spus că e pregătită să renunțe la ciocolată după Paște.

Paris Hilton, petrecere pentru copii

Paris Hilton (44 de ani) a sărbătorit Paștele organizând o petrecere adorabilă pentru copiii ei. Vedeta are un băiețel, Phoenix (2 ani), și o fetiță, London (1 an), împreună cu soțul ei, antreprenorul Carter Reum (44 de ani). Hilton a împărtășit mai multe imagini de la petrecere, unde Phoenix și London au decorat un tort cu dulciuri în formă de iepurași

„Ne pregătim de Paște cu iepurașii mei ”, a scris ea. „Mă simt cea mai norocoasă mămică! Prețuiesc fiecare clipă magică alături de bebelușii mei minunați.”

Jennifer Lopez a petrecut Paștele departe de casă

Jennifer Lopez (55 de ani) a marcat sărbătorile pascale cu o postare emoționantă pe Instagram. Artista a împărtășit un carusel de imagini adorabile în care apare vorbind pe FaceTime cu gemenii ei, Max și Emme (17 ani). „Recunoscătoare pentru FaceTime în zile ca aceasta. Paște fericit de la o mămică mereu pe drumuri!”, a scris Jennifer.

Diva a purtat o ținută festivă: un pulover pastelat în nuanțe de roz și verde, o fundă jucăușă în păr și un colier mov cu mărgele inscripționat cu „Happy Easter” („Paște Fericit” n.r.). Lopez a fost în Arabia Saudită în weekend, unde a susținut un show exploziv la Marele Premiu de Formula 1.

Mai multe