#Război Ucraina-Rusia

Sean Penn a mers kilometri pe jos, prin Ucraina. Ce necaz a pățit actorul

1 martie 2022 16:04   Vedete internaționale

Sean Penn a mers kilometri pe jos în Ucraina până a ajuns la granița cu Polonia după ce și-a abandonat mașina. A fost obligat să o abandoneze din cauza blocajelor provocate de lungile cozi formate de mașini pline de femei și copii, disperați să fugă de război.

Actorul Sean Penn (61 de ani) a mers kilometri întregi pe jos în Ucraina până a ajuns la granița cu Polonia după ce și-a abandonat mașina. Starul a fost obligat să meargă pe jos din cauza lungilor cozi formate de femei și copii la graniță pentru a fugi de război. Penn a descris pe Twitter chinurile pe care le-a îndurat, din cauză că a fost obligat să-și abandoneze mașina.

Realizează un documentar

Actorul a mai descris blocajele formate la frontiera dintre Ucraina și Polonia, din cauza nenumăratelor mașini pline cu femei și copii fugiți de acasă decât cu hainele de pe ei. Sean Penn a fost în capitala ucraineană, Kiev, săptămâna trecută pentru a filma un documentar despre escaladarea tensiunii în Ucraina, începând din noiembrie, anul trecut.

A rămas blocat în trafic

Celebrul actor a participat la o conferință de presă în Kiev cu numai câteva ore înainte de declanșarea invaziei ruse în Ucraina. Apoi, Penn a decis să plece din spre Polonia, pentru a fugi de război. Însă, după ce a rămas blocat în trafic, a decis atât el, cât și echipa sa de filmare, să-și continue drumul pe jos. S-a speriat când a văzut miile de locuitori formând cozi de kilometri cu mașinile lor, pentru a fugi din țară, de aceea a renunțat la mașină.

A mers pe jos cu doi colegi

Sean Penn a dezvăluit pe twitter că a mers kilometri întregi pe jos împreună cu doi colegi pentru a reuși să ajungă din Ucraina în Polonia. Starul realizează documentarul pentru VICE Studios. Într-o postare a guvernului ucrainean de pe facebook se arată recunoștința pentru celebrul actor, fiindcă a fost prezent acolo în clipe grele și pentru că este mai curajos decât liderii occidentali. De asemenea, starul a primit mulțumiri pentru că sprijină Ucraina. El s-a întâlnit și cu președintele Volodimir Zelenski, care a făcut o postare Instagram cu întâlnirea lor. Sean Penn a mers kilometri pe jos în Ucraina.

Puteţi urmări ştirile Click! pe Google NewsFacebook și Instagram!  

Mai multe