A trecut de la înot la dublajul de filme de animație! Robert Glință ne spune secretele sale
Celebrul înotător Robert Glință (26 de ani) a trecut de la sport la dublajul de filme de animație, căci și-a împrumutat vocea unui personaj desenat din „Elementar”, o pelicula Disney și Pixar. La premieră ne-a oferit un interviu excluși și ne-a spus ce face după ce a renunțat la înot.
Click!: Cum a fost experiența dublajului?
Robert Glință: A fost... Pentru prima dată, am avut inhibiții, e clar. Pentru că abia îți dai drumul la voce.
Te-au pus de 1000 de ori să faci aceeași chestie?
Depinde, da. Mi se pare rapid. Adică replicile au fost vreo 10, deci nu foarte multe. În rest, a fost interesant.
Ai mai face asta?
Cu siguranță, cu cât aș face mai mult, mi-aș da drumul și mi-ar fi mai ușor.
Înotul este mult mai greu pentru Robert Glință!
Ce ți se pare mai greu, să dublezi sau să înoți?
Oh, desigur, să înoți! Înotul este un sport foarte complex și, mai ales, la nivelul de înaltă performanță. Îți dedici tot timpul, energia. Toată viața se învârte în jurul performanței, așa că, din punct de vedere al efortului, nu se compară dublajul cu efortul, cu înotul. Dar, când vine vorba de competiție, cu siguranță, se ridică amândouă la nivelul de distracție și plăcere, în momentul în care sunt făcute.
Te-ai gândit că, la un moment dat, o să renunți la înot? Odată cu vârstă, probabil se va întâmplă...
Deja, am renunțat. M-am retras, la începutul anului, în urma unei accidentr
Și ce faci?
Chiar acum îmi pregătesc finalizarea licenței, la Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport. Sport şi performanţă motrică. Voi ieși cu carnet de antrenor și, acum, toată cariera, experiențele și cunoștințele pe care le-am adunat de-a lungul întregii mele vieți mă recomandă cel mai mult, fară doar și poate, pe poziția de antrenor pe marginea bazinului. Cred că aș avea foarte multe de oferit, înapoi, sportului, de pe urma căruia eu am avut atât de multe de câștigat.
Dar te-ai gândit că ai fi putut să fii, de exemplu, actor?
Poate mi s-a mai spus lucrul ăsta, că mi s-ar potrivi foarte bine caracterul în actorie, dar nu mă atrage atât de mult, mai ales că știu, într-o asemenea profunzime, cu ce se mănâncă natația de înaltă performanță. Și cred că utilitatea mea și satisfacția pe care mi-aș trage-o din această activitate de sport de înaltă performanță - chiar dacă din poziția de antrenor- ar fi mult mai mare decât satisfacția pe care mi-aș culege-o, personal, din film.
Ești recunoscut, deseori, pe stradă?
Nu deseori. Cu siguranță, nu mă compar cu David Popovici, dar mi se mai întâmplă. Nu sunt genul care îi place să iasă în evidență, așa că, de fiecare dată când se întâmplă, sincer, sunt luat prin surprindere. Sunt foarte recunoscător și apreciez foarte mult, pentru că lumea are doar cuvinte de laudă de spus la adresa mea. Și, tocmai faptul că nu mă aștept, fiecare cuvânt al oamenilor înseamnă foarte mult pentru mine. Pentru că îmi dau seama că tot ce am făcut, de-a lungul carierei, chiar a avut un impact pozitiv și asupra societății.
Ai o colecție de medalii. Le-ai numărat?
Am pierdut numărătoarea pe la vreo 200, acum vreo, nu știu, 5-6 ani. A fost un sport frumos! Mai ales la noi, în țară. Bineînțeles, cele mai multe medalii le-am câștigat pe plan național, dar cele mai valoroase sunt doar câteva. Fară doar și poate, am obținut titlul de Campion European, primul din istoria natației românești, la masculin, și el este titlul de care sunt cel mai mândru.
Ești maestru în vorbe, te-ai gândit să scrii o carte despre tine?
Mama este scriitoare. A scris, deja, trei romane și mai multe cărți de poezie și pentru copii. Așa că, sunt sigur, cred că am și gena asta în mine și poate va veni, la un moment dat, și vremea de a scrie cărți. Ori filozofice, ori psihologice, ori tehnice. Rămâne de văzut. Dar, e posibil.
Cine este Robert Andrei Glință?
Robert Andrei Glință este una din cele mai importante talente de renume mondial din istoria sportului românesc, iar la numai 26 de ani a doborât recorduri impresionante- astfel câștigă aurul în anul 2015 la Campionatul Mondial U18 Singapore la Proba de 100 m spate, cu un timp de 54,30 secunde (în bazin olimpic), calificându-se pentru Jocurile Olimpice de vară din 2016 de la Rio de Janeiro. De asemenea la Campionatul European din 2020 de la Budeapesta a cucerit medalia de aur la 100 m spate și a devenit primul înotător român campion european, într-o probă masculină, din istoria natației românești. În noiembrie 2021, la Europenele în bazin scurt (25 m) de la Kazan (Rusia) a cucerit cea de-a treia medalie de bronz pe această distanță. Alături de David Popovici, a fost desemnat sportivul anului 2021 de Federația Română de Natație și Pentatlon Modern.
''Elementar'' este un nou film original marca Disney și Pixar în care acțiunea are loc în Orașul Element unde locuitorii de foc, apă, pământ și aer trăiesc împreună. Povestea o prezintă pe Flama, o tânără înflăcărată, dură și iute la mânie care se împrietenește cu Șuvoi, un tip sentimental și docil lucru care începe să îi pună la îndoială convingerile despre lumea în care trăiesc. Filmul este regizat de Peter Sohn („Bunul Dinozaur, scrtmetrajul „Parțial Noros'') și produs de Denise Ream („Bunul Dinozaur”, „Mașini 2”).
Robert Andrei Glință, campionul de renume național și internațional la înot dublează în limba română vocea unui personaj a cărui naturalețe și spirit ludic fascinează prin însăși ideea că nu îi pasă ce spun ceilalți, fiindcă în final a fi în armonie cu propria persoană, cu felul nostru de a fi, gândi și împărtăși sentimente și trăiri este actul decisiv al asumării și fără doar și poate a modului în care putem subzista pe această lume. Alan, este fratele mai mare a lui Șuvoi și cel care aduce bunădispoziția și umorul în fiecare secundă a vieții familiei Ripley, dar și un ajutor de nădejde ce îl va aduce pe Șuvoi în drumul său spre revelația pe care o va avea când va descoperi că extremele nu se resping, ci se atrag și crează conexiuni uluitoare.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!