Adevărul despre originile Maria Cârneci. De unde provine și ce a marcat-o în primii ani ai vieții sale

3 mai 2024 13:11   Vedete românești

Maria Cârneci, arhicunoscuta interpretă de muzică populară reușește să se facă remarcată cu fiecare apariție. Iubită de o întreagă țară datorită cântecelor sale populare și a energiei pe care o are, nu mulți sunt cei care îi cunosc povestea de viață. 

Pasionată din primii ani ai vieții sale de muzică, Maria Cârneci a avut grijă să-și vadă visul devenit realitate. Încă din școala primară s-a făcut remarcată prin prisma talentului său, iar prin sprijinul familiei și al profesorilor a reușit să și-l cultive. 

Maria Cârneci, amintiri din copilăria sa 

Artista de muzică populară își are rădăcinile în satul Perșinari, din județul Dâmbovița. Născută pe 22 martie 1953, sub numele de Maria Petrescu, provine dintr-o familie modestă din punct de vedere material, dar extrem de bogată din punct de vedere moral. Părinții i-au insuflat principii solide de viață care să o ajute să devină cea mai bună variantă a sa. 

„Să știți că nu am avut o copilărie luxoasă. Eu sunt cea mai mică dintre cei cinci frați (tatăl meu este încă în viaţă) şi am trăit modest, dar foarte curat. Nu am copilărit cu păpuși Barbie, mașinuțe sau biciclete, dar jucăriile pe care le aveam ni le confecționam singuri din cârpe. Îmi aduc aminte că foloseam mătasea de porumb pentru a face părul păpușilor. Pentru mine valorează infinit mai mult decât cele de astăzi. Dar, aşa cum a fost, copilăria mea a fost perfectă.

Părinţii noştri ne-au învăţat ce înseamnă disciplina şi ne împărțeau diverse sarcini. De exemplu, fraţii mei se ocupau de animale, iar noi, fetele, de curățenie. Eram organizați, şi asta a contribuit enorm în formarea caracterului meu. După părerea mea, educația pornește din familie, iar acei șapte ani de acasă, ce nu se învaţă la nicio şcoală, îşi spun cuvântul şi te urmăresc toată viaţa! Educația o ai din familie şi grație acesteia mă consider un om normal, pe care succesul nu l-a schimbat!”, a declarat interpreta, într-un interviu pentru Revista Taifasuri.  

Despre începutul carierei muzicale 

Drumul către succes este presărat cu multe dificultăți, astfel că Maria Cârneci le-a simțit pe propria piele. Nu a renunțat niciodată la visul său de a deveni o renumită cântăreață de muzică populară. Prima apariție oficială a avut-o în anul 1979, când a debutat în emisiunea „Floarea din Grădină”, de la Televiziunea Română.

„Totul mi-a fost dat de la Dumnezeu. Nu mi-a recomandat cineva anume să mă fac cântăreață, pentru că atunci erau alte timpuri, în care trebuia să dai dovezi palpabile despre ceea ce faci. Soarta cântăreților stă în talent, iar destinul este lăsat tot de Dumnezeu. Fiecare om se naște cu un talent sau cu un noroc al său. Pasiunea pentru muzică o am de când eram copil şi cred că am cântat de cum am început să vorbesc. Acest lucru l-am conștientizat abia în primii ani de şcoală, prin participarea mea la serbările şcolare. Totul a venit de la sine, iar eu… m-am trezit cântând!

Am început prin a-mi confecționa costume, a-mi face un repertoriu şi m-am apucat să mă prezint la diverse concursuri organizate de oameni capabili să aprecieze calitatea unei voci şi a unui cântec. Întotdeauna am ocupat primul loc la toate concursurile naţionale de muzică şi astfel m-am ambiționat să particip la singurul concurs televizat (de TVR),  «Floarea din Grădină», la care jurizau specialiști de talia Simonei Patraulea. După ce am obținut locul întâi pe țară, în 1979, la acest concurs m-am bucurat enorm şi am simţit chemarea cântecului. Celelalte spectacole au venit de la sine. Am început imprimările la radio, pentru că altfel nu puteai scoate un disc.”,  a mai spus artista.

Mai multe