Cât de mari și frumoase au crescut fetele lui Adrian Mutu!
Adrian Mutu, împreună cu soţia lui, Sandra, şi fiul lor, Tiago, se află într-o vacanță în Republica Dominicană. Fostul fotbalist și-a reunit astfel cei trei copii, mergând să își viziteze fiicele din căsnicia cu Consuelo: pe Adriana (15 ani) şi Maya (13 ani). Fetele „briliantului”, pe care le are din mariajul cu Consuelo, sunt de-o frumusețe rară.
Seamănă ca...trei picături de apă! Se pare că toți cei trei copii ai lui Mutu au preluat din trăsăturile fizice ale mândrului lor tată și, deși îi disparte distanța, atunci când se văd sunt de nedezlipit.
Adrian Mutu, vacanță în Dominicană pentru a-și vedea fiicele
Tiago, în vâstă de 4 ani, pare că a dus dorul surorilor lor, Adriana și Maya, fiind foarte bucuros de revederea cu acestea. Cele două fetițe, rezultate din mariajul lui Adrian Mutu cu Consuelo, trăiesc în Republica Dominicană, alături de mama lor.
Cei trei se înțeleg de minune, iar acest lucru se poate observa cu ușurință din imaginile publicate de Adrian pe rețelele de socializare, în care copiii sunt toți numai un zâmbet. Aceștia s-au îmbrățișat, au făcut poze împreună și l-au făcut fericit pe Mutu, care și-a văzut cei trei copii laolaltă.
În afara celor trei, Adi Mutu mai are un băiat, pe Mario (19 ani), rezultat din primul său mariaj, cu Alexandra Dinu.
Adrian Mutu, despre distanța care îl desparte de fetele lui
Adrian a dezvăluit recent că urmează să plece cu familia în Dominicană pentru a-și vizita fiicele, mărturisind și cât de greu îi este că acestea sunt la distanță.
„E mai mult decât trist. E foarte trist! Bineînțeles că îmi lipesc (n.r. Adriana şi Maya). Vineri voi pleca în Republica Dominicană pentru a-mi vedea fetele.
Dar asta e viața. Au fost anumite alegeri pe care eu și mama lor le-am făcut. Trebuie să trăim cu asta și să gestionăm situația cât mai bine posibil. Până acum, lucrurile merg bine”, a spus Adrian Mutu, recent, atunci când a anunţat că va pleca alături de Tiago în Republica Dominicană.
Cele două fete sunt din căsnicia lui Mutu cu Consuelo
Adrian Mutu și Consuelo au fost căsătoriți timp de 8 ani, iar din povestea lor de dragoste au rezultat cele două fetițe.
„Eu și Consuelo ne-am cunoscut în Italia, o prietenă comună ne-a făcut cunoștință. Fetele au rămas cu ea, avem o relație ok, super, fără nicio problemă. Ea a decis să stea în țara ei și bine a făcut.
La început era ok că eram diferiți. După un timp, când începe să intervină puțină monotonie, e normal când stai mult timp cu o persoană, să fiți diferiți nu ajută deloc relația mai departe.
Mai degrabă merge cu o persoană ca tine, care are aceleași hobby-uri, căreia îi plac aceleași lucruri. La noi nu s-a întâmplat asta și ne-am despărțit”, a explicat Adrian în podcastul lui Cătălin Măruţă.