Adrian Mutu, despre "scandalul cocaina": “Șase luni am fost în iad! M-au luat prin surprindere și faima, și banii”
Adrian Mutu (42 de ani) a rupt tăcerea și a vorbit, în premieră, despre culisele celebrului episod „cocaina”, de la Chelsea, atunci când cariera Briliantului a intrat în cea mai neagră perioadă! Adrian Mutu a ajuns la Chelsea în 2003, după ce englezii le-au plătit celor de la Parma aproximativ 19 milioane de euro. Un an mai târziu, Mutu era depistat pozitiv cu cocaină. Contractul i-a fost reziliat de către Chelsea, fiind suspendat timp de opt luni din fotbal.
A fost cutremur în fotbal atunci când Adrian Mutu avea să fie depistat pozitiv cu cocaină! Briliantul a fost pe marginea prăpastiei, dar a reușit, la doar un an de la controversatul episod, petrecut în perioada când juca la Chelsea, să se ridice și să-și continue drumul în fotbal. Adrian Mutu și-a deschis sufletul și a vorbit despre cel mai greu moment al carierei sale de fotbalist, la podcastul lui Cătălin Măruță.
"Băsescu a zis să imi asum. Până atunci era mândru de mine"
„Atunci a început adevărata faimă a mea. Londra, New York-ul, Parisul, sunt orașe grele, periculoase pentru un adolescent. Nu sunt ca Bucureștiul, ca Milano, sunt foarte mulți oameni. Importanța orașului te face să te pierzi dacă nu ești educat. Ideea e că știm cu toții ce s-a întâmplat acolo, nu aș vrea să trecem prin asta. În jur de patru milioane (n.red. – salariu la Chelsea). Noi, în momentul de față, ar trebui să ne educăm copiii cum să fie, cum să aibă succes. Ar trebui ca educația să fie mult mai complexă, să îi pregătim pentru succes. Eu nu am fost pregătit pentru lucrul ăsta, m-au luat prin surprindere și faima, și banii, și tot. Nu aveam pe nimeni lângă mine care să mă învețe cum să gestionez aceste sentimente și tot ce se întâmplă acolo și, inevitabil, a venit și căderea. Bineînțeles că am suferit foarte tare. A fost o greșeală și normal că vine și decăderea cu ea. Au fost șase luni groaznice din viața mea. Am fost, ca să zic așa, în iad, și m-am întors. Am rămas singur. Știu că Trăian Băsescu era președintele țării atunci și spunea să-mi asum. Până atunci era mândru de mine, după am fost lăsat singur. Eu nu am rămas cu această decădere, am rămas cu faptul că m-am întors și, după acest episod, am luat și <cel mai bun străin> din Italia (n.r. jucător de fotbal) de două ori la rând. A fost un comeback extraordinar, pe care puțini sportivi au fost capabili să-l facă. Dar după iad, a venit raiul. Eu cred că vârsta cea mai frumoasă pentru un bărbat e la 40-50 de ani. Eu acum am 42 de ani, acum am experiență, mă simt în vână. Eu ca fotbalist aveam o vorbă: când câștigi nu face nuntă și când pierzi nu face înmormântare, că tot trei zile durează amândouă! Celor mai tineri le dau un sfat: să nu facă ce am făcut eu. E greu să cazi și să te ridici. Nu oricine e în stare!”, a declarat Adrian Mutu, invitat la podcastul lui Cătălin Măruță.
Citește și: