Adriana Simionescu, o mamă mult prea „scumpă?” Fetița ei poartă lanț de aur la suzetă

6 august 2023 9:11   Vedete românești

Adriana Simionescu, fiica cea mică a manelistului Adrian Minune (48 de ani) a devenit mamă în urmă cu aproape două luni de zile, când a născut-o pe micuța Noa Zenayda într-un spital privat din Capitală. Tânăra mămică pare că nu se uită la bani atunci când vine vorba de a-i oferi celei mici condiții luxoase de trai, mai ales după ultima postare din social media în care se poate vedea lanțul de aur atașat suzetei.

Fiica lui Adrian Minune dă mereu dovadă de energie pozitivă, și nu se sfiește să-și țină fanii de pe Instagram la curent cu cele mai noi evenimente din viața ei. Mai ales de când a devenit mamă, Adriana Simionescu împărtășește cu ei imagini cu bebelina.

Fiica Adrianei Simionescu, suzetă prinsă de un lanț de aur

Cele mai frumoase clipe din viața copiilor le imortalizăm pentru a le transforma în amintiri prețioase. Același lucru îl face și Adriana Simionescu, cea care își postează destul de des fetița pe Instagram. În aceste condiții, fanii nu au putut trece cu vederea faptul că bebelușa purta la suzetă un lanț de aur.

Adriana Simionescu a avut parte de o naștere ușoară

Fiica manelistului ne declara în exclusivitate, la scurt timp după naștere, faptul că totul decurs normal. De mare ajutor au fost și medicii, dar și asistentele, întregul personal având grijă să nu le lipsească nimic celor două.

„Mă simt bine, atât fizic cât și psihic! Încerc să rămân conștientă că în corpul meu timp de 9 luni a locuit un suflet minunat.De acomodat, nu pot spune încă, sunt dată peste cap cu programul și absolut tot pentru că este totul nou, este multă informație și totodată multă iubire!”, spunea fiica cea mică a lui Adrian Minune.

„Am făcut cezariană, totul a decurs normal. Am avut parte de un doctor excepțional și de o întreagă echipa super, dl. doctor Ciprian Andrei Morariu și echipa sa, cărora le mulțumesc din suflet pentru că au deschis ușa acestei mari binecuvântări din viața mea!”, a mai adăugat fericită mămică.

Mai multe