Andreea Esca, emoționată la revederea cu fiul ei. Cum și-a surprins Aris mama
Aris Eram, fiul Andreei Esca, a adus zâmbetul pe chipul știristei de la Pro TV, după ce a revenit în țară, petrecând toată ziua în compania mamei sale. Aris i-a făcut și o surpriză acesteia, iar Esca, fericită din cale afară, a „documentat” mândră pe rețelele de socializare momentele frumoase petrecute alături de fiul ei.
Aris Melkior Eram a ajuns la vârsta majoratului, mergând chiar pe 19 ani, așadar nu mai este de ceva vreme „puiul mamei”. Tânărul a ales să studieze la o facultate în străinătate, mutându-se din România, așadar vizitele lui în țară sunt așteptate cu sufletul la gură de către prezentatoarea știrilor de la Pro TV.
Andreea Esca, emoționată la întoarcerea fiului ei în țară
Andreea Esca și-a anunțat admiratorii din mediul online că duminică, 10 aprilie, fiul ei a revenit în țară, iar cei doi și-au petrecut întreaga zi împreună. Aris și-a surprins mama și cu un mic gest care i-a adus zâmbetul pe buze acesteia, cumpărându-i o cafea pe al cărei recipient scria „Te iubesc”.
Esca e topită după fiul ei și a pozat mândră cadoul, publicând în mediul online și mai multe imagini în care apare alături de Aris. Acesta a crescut considerabil, devenind un bărbat în toată firea.
„Iubirea mea a venit înapoi acasă.”, a scris Andreea Esca pe Instagram. Familia a pornit ulterior către Ambasada Franței, pentru a vota în cadrul alegerilor prezidențiale de anul acesta. Aceștia au și cetățenie franceză, după mariajul știristei cu francezul Alexandre Eram.
„Aris votează pentru prima dată în viață.”, și-a mai informat prezentatoarea TV urmăritorii de pe rețelele de socializare.
Citește și: Ce îl nemulțumește pe fiul Andreei Esca legat de părinții lui: «Nu îmi place când mi se tot spune asta»
Aris Melkior studiază la o facultate din Barcelona
Andreea Esca se mândrește cu familia ei ori de câte ori are ocazia. Știrista și afaceristul Alexandre Eram au împreună doi copii, un băiat și o fată, pe Alexia și Aris Melkior, iar reușitele lor sunt mereu motiv de bucurie pentru cei doi soți. Amintim că după ce a absolvit liceul la Școala Franceză din București, Aris și-a ales tot o facultate în străinătate, la fel ca sora lui.
Alexia a vrut să studieze în Marea Britanie, însă Aris se pare că a fost cucerit de Spania. Fiul Andreei Esca urmează, asttfel, cursurile unei facultăți din Barcelona, acolo unde studiază business-ul.
Citește și: Alexia Eram, ipostaze HOT în mijlocul deșertului. Fiica Andreei Esca își face de cap pe nisipul fierbinte
Ambii copii ai știristei și-au ales facultăți în străinătate, departe de casă
Despărțirea a fost grea pentru Esca, chiar dacă aceasta mai trecuse odată prin aceleași emoții, atunci când Alexia a plecat la facultate în Marea Britanie.
„Am crezut că o să-mi fie mai ușor să accept că Aris împlinește 18 ani, mai ales că am trecut deja prin asta cu Alexia, dar sunt foarte emoționată! Nu știu de ce, el mi se pare încă… cel mic. Te iubesc și am mare încredere că o să fii un bărbat mișto, atât de mișto încât să nu-ți zică iubitele nimic de mamă…”, spunea Andreea Esca pe atunci.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!