Andreea Ibacka, după incendiul de la botezul fiului: „Lângă el aș vrea să fiu dacă vine sfârșitul lumii”
Andreea și Cabral Ibacka au petrecut, în urmă cu o săptămână, când au organizat botezul lui Tiago, cel de-al doilea copil al cuplului. Atmosfera petrecerii a fost întreruptă de un eveniment cu potențial periculos, un incendiu spontan, pornit într-o curte vecină.
Nu au apărut prea multe detalii, la momentul respectiv, întâmplarea fiind descrisă, succinct chiar de Cabral, pe contul său Instagram: „Toată lumea OK. Vecinii sunt toți bine. Speriați, dar bine. E pace”, a scris Cabral pe Instagram.
Petrecerea micuțului Tiago a continuat și toată lumea fost fericită. Aparent, incendiul nu a fost atât de superficial pe cât s-a crezut la început, momentul marcându-i e cei prezenți.
Andreea Ibacka a relatat întâmplarea și, mai ales, emoțiile trăite, într-o postare pe contul ei Instagram.
„Sâmbăta trecută am avut botezul lui Tiago. În mijlocul petrecerii, vecinii noștri au avut un incendiu. Și chiar dacă nu a ajuns să fie o situație limită pentru noi, premisele nu arătau deloc bine. Dacă câteva amănunte mergeau ușor diferit, se putea transforma într-un coșmar. Îmi e clar că ne-am asumat niște decizii importante, deși erau unele de moment. Când lucrurile escaladează în doar câteva secunde, nu ai timp de încercări”, și-a început actrița relatarea.
Botezul a continuat după stingerea incendiului
Andreea a dezvăluit câteva amănunte emoționante, lăsând să se înțeleagă faptul că incendiul nu a fost tocmai unul minor, iar participanții la petrecerea de botez nu s-au rezumat la a fi simpli martori.
De altfel, ea publicat o fotografie în care Cabral apare într-o ipostază surprinsă, parcă, dintr-un film de acțiune. Cu o figură ușor crispată, el pare să fie implicat direct în ceea ce se întâmpla în acele momente.
Citește și: Andreea și Cabral Ibacka și-au botezat fiul! Un incendiu mistuitor a întrerupt evenimentul
„Am funcționat ca niște roboței și abia după ce s-a terminat tot episodul am apucat să-mi trag concluziile. Și să-mi amintesc și de celelalte momente grele trăite împreună. Sunt câteva lucruri de făcut într-o situație limită, în ordinea corectă.
Întâi protejezi vieți, apoi creezi premise de rezolvare, salvezi bunuri. Din păcate mulți oameni se blochează de spaimă, nu prioritizează, iar deznodământul e mai prost decât putea să fie.
Andreea, impresionată de implicarea lui Cabral
Ce voiam de fapt să spun prin postarea aceasta: că EL e omul lângă care aș vrea să fiu dacă vine sfârșitul lumii. O dată că-l iubesc, asta e clar. Și apoi fiindcă alături de el am cele mai mari șanse să scap”, a mai scris Andreea referindu-se, evident, la Cabral, lăsând astfel să se înțeleagă și în ce a constat implicarea soțului ei în situația de urgență trăită.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!