Aniversare la dublu pentru Andreea Bănică. Cum a petrecut și ce lecții a învățat până la 46 de ani

24 iunie 2024 11:43   Vedete românești
Ultima actualizare:

Andreea Bănică a împlinit 46 de ani pe 21 iunie și s-a bucurat la dublu. Artista a plecat deja la mare, la hotelul pe care îl are pe litoral, în Eforie Nord, și petrece acolo timp de calitate cu familia.

 Cântăreața este soție, mamă, artistă și femeie de casă și încearcă să le facă pe toate, în limita timpului disponibil. Vedeta nu duce practic lipsă de nimic, din punct de vedere financiar, și a ajuns la o vârstă la care a devenit mai înțeleaptă și are tot ceea ce și-a dorit vreodată.

„Câți ani am? Nu contează, toți sunt ai mei, cu bune, cu rele. Am învățat că, pentru a-mi rămâne sufletul tânăr, am nevoie de zâmbete, pace, liniște, gânduri frumoase! Să curgă urările ca vinul bun!(..) Fetelor, voi ce vă doriți de ziua voastră? Zic să curgă dorințele aici că sunt tare curioasă Lăsați faza cu: „vă doriți doar sănătate, că știm toate!", a postat Andreea Bănică care, mai apoi, s-a filmat și și-a exprimat toate dorințele de ziua ei, precum:

Vacanță în Maldive, ondulator de păr, diamante, poșete, mic dejun la pat!". Realitatea este însă alta, petrece la noi la mare, pe litoralul românesc și a fost copleșită de urări și surprize.

„De ziua mea, 21 iunie, am împlinit și niște ani frumoși de căsnicie! Nu am avut timp să postez, am avut musafiri care mi-au făcut surprize frumoase, și, ca de obicei, de când m-am trezit, am făcut câte ceva de nu am mai avut timp să îmi fac nici măcar părul. Însă, soțul a zis azi, "Ce frumoasă este poza asta. De ce nu o pui?" Pe copii îi prind rar în poze, Sofia fuge, iar Noah e copia ei fidelă. Acum vă las să ghiciți câți ani de căsnicie am împlinit?", a mai adăugat Andreea Bănică, extrem de activă în mediul online.

Are concerte pe bandă rulantă

Andreea Bănică nu duce lipsă de evenimente și aproape în fiecare zi este la câte o cântare. Vedeta face ceea ce îi place și este recunoscătoare de fiecare dată când urcă pe scenă.

Ce frumos este să fii iubit și respectat de atâția oameni! Este exact ce mi-am dorit de mică: să fiu iubită!", mai spune Andreea Bănică, care rămâne cu câte un sentiment plăcut de câte ori urcă pe scenă și le cântă oamenilor care o îndrăgesc.

Mai multe