Anotimpul schimbării pentru Carmen Brumă! Și-a luat mașină nouă: „Mi-am făcut un cadou”
Pentru că simte că primăvara bate la ușă, Carmen Brumă (46 de ani) a decis că este momentul să facă câteva schimbări pentru ea.
Și nu doar în materie de look. Dar totuși, parcă vedeta știa de ce ajunge mai repede decât de obicei la coafor. Și-a făcut câteva șuvițe mai deschise la culoare de care este tare încântată, dar se plimbă și cu o nouă bijuterie pe patru roți prin oraș! Am putea spune că se asortează de minune cu noua ei mașină care arată într-un mare fel!
„Mi-am făcut un cadou care m-a bucurat atât pe mine, cât mai ales pe fiul meu care e pasionat de mașini, și care a avut un rol determinant în această hotărâre”, ne-a declarat Carmen Brumă, care a considerat că este momentul să își facă singură un cadou.
Pentru că a avut un an foarte bun și i-a mers bine pe plan profesional, vedeta s-a gândit că trebuie să se bucure de roadele muncii ei. Programul de menopauză lansat de Brumă a mers foarte bine, contractele de imagine au fost și ele benefice, tot ceea ce scoate vedeta pentru slăbit și întreținere se vinde bine online, așa că îi merge din plin.
„Nu țin post dar am programul de post. Programele mele de slăbit care sunt din ce în ce mai multe”, ne-a mai spus Carmen Brumă. De acum încolo pe vedetă o puteți vedea la drum într-un jeep alb, de toată frumusețea, de care se bucură din plin și pe care îl va conduce cu grijă.
Mereu într-o formă de invidiat
Carmen Brumă știe exact ce să consume ca să arate așa la vârsta pe care o are. Silueta ei face furori oriunde se duce, tocmai de aceea are succes cu programele de slăbit inventate pe ea, pentru că femeile vor să arate precum vedeta și fac sacrificii peste sacrificii. Carmen Brumă are un meniu alimentar bine stabilit, face mult sport și se menține în formă cu o dietă echilibrată de la care nu se abate niciodată. Consumă multe lichide și nu există zi fără să facă mișcare.
Aflată în perioada perimenopauzei, Carmen Brumă le-a dezvăluit femeilor trecute de 40 de ani secretele unei alimentații sănătoase. Recomandarea vedetei pentru acestea este să consume o legumă araomată, mai precis fenicul.