Cariera inedită la care a renunțat Andreea Vasile. Cum a descoperit că își dorește să devină actriță: „Nu am spus nimănui...”
Andreea Vasile (40 de ani) a dezvăluit motivul pentru care a renunțat la handbalul de performanță și de ce a ales o carieră în actorie. Deși inițial a vrut să devină doctor, apoi stewardesă și mai târziu profesor, avocat sau jurnalist, viața a avut alte planuri pentru ea.
„Am descoperit destul de târziu că îmi doresc să fiu actriță”
Andreea Vasile și-a descoperit târziu pasiunea pentru actorie, întrucât în copilărie și-a dorit să devină pe rând, doctoriță, pilot, profesor, stewardesă, avocat, chiar și o a doua Nadia Comăneci. În ciuda faptului că i-a lipsit „curajul și îndrăzneala”, astăzi a devenit una dintre cele mai îndrăgite actrițe.
„O să vă dezamăgesc și o să vă spun că nu sunt deloc tipologia care a știut de copil că se va face actriță. Am vrut să mă fac, pe rând, doctor, stewardesă, pilot, avocat, profesor, jurnalist, Nadia Comăneci, și mă opresc aici, pentru că am o listă lungă. Am descoperit destul de târziu că îmi doresc să fiu actriță, dar, chiar și așa, mi-au lipsit curajul și îndrăzneala. Așa că mi-a luat ceva timp până să mă prind că asta îmi doresc să fac.
Cât despre copilăria mea, pe mine m-a crescut bunica, m-a crescut așa cu grijă și cu lumină mai tot timpul – așa îmi place mie s-o numesc. Dar și cu frică. Întotdeauna mă înduioșează întoarcerea la perioada aia, pentru că pare că aparține unui alt timp, altor oameni, altei lumi. O lume pe care o mai regăsesc, din când în când, în lecturile mele”, a declarat Andreea Vasile pentru Viva.
„Nu am mai continuat sportul pentru că am avut o ruptură de menisc”
Andreea Vasile a dezvăluit motivul pentru care a renunțat la handbal, dar și cum i-a folosit disciplina și sportul în cariera de actriță.
„Da, da, am făcut handbal câțiva ani buni. Cu rigoarea și disciplina unui sportiv de performanță – și da, le-am păstrat pe tot parcursul vieții –, deși aveam 9-10 ani când am început. Niciodată nu mi-a fost greu trezitul de dimineață, pentru că aveam 11-12 ani și mă trezeam singură la 5 dimineața, deoarece începeam antrenamentul cu o oră mai târziu. Nu am mai continuat sportul, pentru că am avut o ruptură de menisc și întindere de ligamente destul de puternică la 14 ani.
Ar fi fost foarte complicat după, dar a fost un moment când mi s-a prăbușit pentru prima dată o lume. Așa că am învățat că totul poate fi într-atât de imprevizibil și că suntem datori față de noi înșine să învățăm să ne repoziționăm rapid, să acceptam și să găsim soluții pentru ce va să vină. (zâmbește) Și cred că a mai fost o lecție pe care am învățat-o cu timpul: noi, oamenii, nu sesizăm niciodată binele, e de la sine înțeles că ar trebui să fie bine, dar întotdeauna vom remarca absența lui”, a adăugat ea.
A dat la teatru fără să știe nimeni
Andreea Vasile a studiat la Facultatea de Litere, iar ulterior s-a decis să se înscrie și la Facultatea de Teatru. A ținut acest lucru secret, deoarece nu știa dacă o să aibă reușite la admitere, mai ales că nu era pregătită. Totuși, viața i-a demonstrat că actoria este drumul său către succes.
„Da, într-adevăr, pentru că am terminat liceul la secția de limbi străine, traiectoria era deja stabilită: Facultatea de Litere, poate și un master în literatură comparată, cine știe?, urmate de meseria de profesor de română sau engleză. Doar că viața s-a încăpățânat, sau poate nu ea, ci doar eu, iar când eram în anul 4 la Litere, am hotărât să dau la Teatru.
Nu am spus nimănui, nici măcar mamei – eșecul poate fi acceptat altfel când nu are martori, prin urmare începi să întrevezi și curajul –, nu m-am pregătit cu nimeni. Am avut o singură dată o întâlnire cu Marius Bodochi, care mi-a zis: „Du-te, domnule, și dă la Teatru!. Și ce să învăț, dom profesor, că nu știu niciun monolog, am zis eu, cu nod în gât și inima cât un purice.
Și el mi-a spus: „Du-te și tu cu Nina Zarecinaia și Blanche DuBois!. (râde) Și acum râd când îmi amintesc cât de amuzantă li s-o fi părut profesorilor mei alegerea celor două monologuri.
P.S. Părinților le-am spus doar după ce am intrat la Teatru și da, și acum o văd ca pe o mică victorie personală”, a completat actrița.