Cât te costă să dormi în patul lui Brigitte Pastramă?! Vedeta își vinde vila din România cu un preț astronomic! „Are jacuzzi exterior și piscină”. Ce se întâmplă cu locul de joacă?
Brigitte se chinuie încă de anul trecut să vândă vila din Pipera, unde a locuit cu Florin Pastramă și copiii. Vedeta a revenit în țară, în aceste zile, de la Dubai și a postat un anunț pe site-urile de imobiliare cu poze din interiorul luxoasei vile. Brigitte cere pe casa din Erou Iancu Nicolae, dotată cu piscină și jacuzzi exterior, un preț astronomic.
Brigitte (45 de ani) și Florin Pastramă au părăsit România în urmă cu peste un an și s-au mutat împreună cu fiica vedetei în Emirate, unde și-au achiziționat o vilă în valoare de 400.000 de euro, la care au terminat amenajările.
Brigitte Pastramă cere pe casa din Pipera 850 000 de euro
Brigitte Pastramă este foarte încântată de noua viață și de casa de la Dubai, de aceea a decis să vândă vila de lux pe care o deține în România.
Vedeta se tot chinuie să o vândă încă de anul trecut, dar nu a găsit încă un cumpărător, prețul cerut pe ea fiind unul destul de piperat: 850.000 de euro.
Vila are 5 dormitoare, 4 băi, jacuzzi exterior și piscină
Întoarsă în România în aceste zile, Brigitte a pus un anunț în acest sens pe un site de imobiliare, unde a postat fotografii din interiorul casei, dar și din exterior, vila fiind dotată cu jacuzzi și piscină în curte.
„Proprietar, vând vilă cu 5 dormitoare și 4 băi, suprafața totală 420m2, vila are trei etaje, camera tehnică cu bucătărie de serviciu, piscină exterioară, jacuzzi”, sună anunțul dat de Brigitte, care speră să găsească cât mai repede un cumpărător pentru vila din Erou Iancu Nicolae.
Brigitte: „Casa de la Dubai este mai mică decât cea din Pipera”
Brigitte a avut multe de pătimit până și-a achizițonat casa din Dubai, dar acum este foarte mulțumită de ea, chiar dacă este mai mică decât cea de la București.
„E foarte centrală casa, nu este foarte mare. Am puțin 200 de metri de curte, am doar două dormitoare, un living și trei băi. Nu e o casă mare, e o casă mică, pentru că nu ne-am permis mai mult.
Casa din Pipera este mult mai mare, are și piscină, jacuzzi”, ne-a spus Brigitte.
Brigitte și Florin Pastramă au deschis în Dubai o firmă de design și amenajări interioare, care s-a dovedit a fi o afacere cât se poate de profitabilă.
„Ne-am deschis firma de design și amenajări interioare și merge foarte bine afacerea. Câștigăm bani frumoși.
Acolo viața e mult mai ieftină decât în România, prețurile sunt mult mai bune.
Eu mi-am dorit ca să am o casă în care să pot să o supraveghez pe Sara. Ea face școală acolo a intrat la două licee foarte bune, o școală a viitorului, face și robotică”, a mai spus fosta soție a lui Ilie Năstase.
Ce se întâmplă cu afacerea cu locul de joacă, lăsată la divorț de Ilie Năstase?
Brigitte a primit la divorțul de fostul tenisman Ilie Năstase și afacerea cu locul de joacă din Pipera, de care ea și actualul soț, Florin Pastramă, se ocupă și în prezent și care le aduce venituri considerabile.
Brigitte s-a ținut tare pe poziții atunci când fostul fotbalist Ciprian Marica a devenit noul investitor de la Baza Voința și s-a certat cu asociatul și finul lui, Ilie Năstase.
„Afacerea nu are cum să fie în pericol, pentru că eu am muncit 10 ani acolo ca să fac ceva. Când Ilie se ducea pe covorul roșu la evenimentele lui, eu munceam cu nepotul lui acolo.
Terenurile alea șase din bază sunt făcute cu mine. Este adevărat că au fost niște activități, care rămaseră din urmă și care nu erau ok acolo.
Eu acolo sunt asociată și tot ce facem noi facem pentru copii. Mai am și o firmă de logistică în țară”, a povestit Brigitte, la Antena Stars.
Chiar dacă vinde vila din Pipera, Brigitte a mărturisit pentru Click! că va păstra locul de joacă, de care se ocupă acum Florin Pastramă.